Elev din Satu Mare premiat într-un proiect național pentru o aplicație excepțională. Luca-Andrei Culcean, elev al Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare, a fost premiat recent în cadrul Galei premiilor Academiei Descoperă-ți Pasiunea în IT 2021. Evenimentul a fost organizat recent, marcând încheierea a celei de-a VII-a ediții a programului „Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de șase luni.
Elevul sătmărean Luca-Andrei Culcean face parte din echipa Eaglescode, distinsă cu Premiul Special oferit de compania Nagarro pentru aplicația Rreports.
RReports este o aplicație menită să faciliteze comunicarea dintre cetățeni și primării. Astfel, oricine poate să trimită sesizări către administrațiile locale într-un mod simplu și rapid, direct de pe telefonul mobil. Designul este intuitiv și modern, iar semnalarea problemelor este mai încurajatoare ca niciodată, urmând ca, după trimitere, rapoartele cu probleme să fie văzute pe platforma primăriilor, iar acestea pot să trimită un răspuns către utilizatorul care le-a semnalat.
Aplicația a fost realizată de elevii: Bogdan Andrei de la Gymnasium Tiergarten Berlin, Germania, Gheorghe-Daniel Bîrsan de la Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, Denisa-Maria Bodea de la Liceul de Informatică “Tiberiu Popoviciu” din Cluj-Napoca, Andrei-Ionuț Buzgo de la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” din Baia Mare, Luca-Andrei Culcean de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Satu Mare, precum și Grigore-Gabriel Trifan de la Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” din Tecuci.
Echipa a fost mentorată de timişoreanul Florin Laudat de la Nagarro.
Asociația „Descoperă-ţi pasiunea în IT” (DpIT) a organizat joi, 4 noiembrie 2021 festivitatea de încheiere a celei de-a VII-a ediții a programului „Academia DpIT”, în cadrul căreia au fost premiate cele mai bune produse tech dezvoltate de tinerii inovatori în timpul programului de educaţie practică şi mentorat pe care l-au urmat timp de șase luni.
Comisia de jurizare a fost formată din Assoc. Prof. Simona Motogna – vicepreşedinte al Senatului Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (Preşedintele comisiei de jurizare), Alex Burciu – Solution Architect & Angel Investor la Fortech, Ionuţ Muntean – Group Leader Innovation and University Relations la Bosch Engineering Center Cluj / Bosch România, Marinel Moraru – Machine Integration Lead la Accenture Industry X, Florin Fleştea – Technical Lead la Nagarro, dr. ing. Ovidiu Stan – director al Compartimentului pentru Relaţia cu Mediul Socio-Economic la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Adrian Pintean – inspector școlar de specialitate informatică la Inspectoratul Școlar Județean Cluj şi Andrei Kelemen – director executiv al Cluj IT Cluster.
„Mă bucur mult că am avut ocazia să particip a treia oară la o ediție de succes a Academiei DpIT în calitate de membru al juriului. Mi-a făcut plăcere să evaluez aceste proiecte inovatoare, gândite și implementate în condițiile îngreunate de contextul pandemiei Covid-19. Am fost plăcut surprins că anul acesta foarte multe echipe au venit cu soluții unice și funcționale nu doar pe partea de software, ci și pe cea de hardware. M-a impresionat în mod deosebit determinarea elevilor, în ciuda contextului de colaborare prin mediul online, de a finaliza cu succes prototipurile de produse IoT care pot fi folosite în beneficiul comunității. Vreau să felicit toate echipele participante pentru rezultatele impresionante și să le mulțumesc colegilor mei, dar și tuturor mentorilor, pentru implicare și efortul depus”– a spus Ionuț Muntean, coordonator de program din partea companiei Bosch.
“Ne bucurăm că şi în acest an am putut susţine visele a 110 elevi şi studenţi care au recompensat comunitatea cu 18 produse inovative finite care promit să schimbe lumea în una mai sigură, mai eficientă şi mai “smart”. Ne dorim să să fie o experiență importantă pentru acești copii minunați care învață tehnologia din mers și nu le este ușor, fiindcă sunt nevoiți să facă un salt peste generații”, spune Liliana Ştefan-Cazacu, preşedintele Asociaţiei DPIT, organizatorul programului.
Au fost premiate 76 de persoane – 52 de elevi, 10 studenţi şi 14 mentori, cu premii în sume de bani şi produse în valoare totală de 5.700 de euro.
Despre programul “Academia DpIT”
Programul “Academia DpIT”, dezvoltat de Asociația DpIT, pornit de la Cluj, oferă liceenilor şi studenţilor din toată ţara posibilitatea interacțiunii directe cu responsabilități reale și mediul de muncă dintr-o companie, ajutându-i astfel să descopere lumea tehnologiei, a inovaţiei şi a antreprenoriatului, prin corelarea practicii şi mentoratului cu dobândirea de cunoştinţe tehnice şi socio-umane. Proiectul este susţinut de peste 40 parteneri din mediul de business IT, academic şi şcolar, precum: Fortech, Bosch România, Accenture Industry X, Nagarro, Betfair România Development, Endava, .msg România, Marquardt, Inventiff, ScanStart, Wolfpack Digital, NetMatch, Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Oradea, Inspectoratul Școlar Județean Cluj, Smart HR și Cluj IT Cluster.