PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav în județul vecin. Multiple victime, un copil resuscitat

La ora 13.20, ISU Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 79, la ieșirea din localitatea Oradea spre Nojorid, eveniment în care au fost implicate 6 persoane (din care doi minori) aflate într-un  microbuz și un autoturism .

Pentru salvarea victimelor, la fața locului s-au deplasat de urgență patru echipaje de pompieri militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea, o autospeciala de transport victime multiple, o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare și cu o ambulanță SMURD B2, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă al SMURD Oradea și două echipaje ale SAJ.

Echipajul de descarcerare a acționat pentru evacuarea unui copil rămas captiv în autoturismul avariat, acesta aflându-se în stop cardio-respirator. Echipajele medicale și pompierii militari paramedici evaluează victimele și le acordă îngrijirile necesare, iar în cazul copilului se efectuează manevre de resuscitare.

În cazul copilului se continuă efectuarea manevrelor de resuscitare, alte patru victime sunt transportate la UPU și un bărbat refuză transportul la spital.

 

Exit mobile version