Un tânăr din județul Satu Mare, crescut în casele de copii de la vârsta de 3 luni, a reușit, în ciuda tuturor greutăților, să se ridice și să se integreze în societate. Povestea lui Anton Varga începe de la vârsta de 3 luni, când a ajuns la casa de copii din Odoreu, ulterior el a ajuns în alt centru de plasament, iar la 18 ani a părăsit sistemul de protecție.
Dacă poveștile celor ce cresc la casa de copii sunt pline de tristețe, nefericire, uneori terminându-se cu tragedii, Anton Varga a dat dovadă de o forță interioară uimitoare. S-a realizat pe plan financiar, și-a întemeiat o familie, a muncit în străinătate, iar acum își concentrează eforturile pentru a îi ajuta pe copiii din centrele de plasament. A înființat asociația Eliezer care deja s-a bucurat de sprijinul instituților județene, a reușit să ajute mai mulți copii, și are în continuare planuri îndrăznețe.
Anton Varga a mărturisit într-un interviu acordat PortalSM că prin acest proiect vrea să îi ajute pe tinerii ce ies din sistemul de protecție. Ajutor atât material, cât și psihic, și spiritual.
Reporter: Cum a luat naștere acest proiect al tău Eliezer și de ce a luat naștere? Care a fost motivul?
Anton Varga: Acest proiect Eliezer a luat naștere acum 3 luni de zile, în ideea în care eu am trăit în orfelinat. Din 2011 am ieșit din orfelinat, de 10 ani de zile și vedeam cum foarte mulți copii care ies din sistemul de protecție, ajung pe străzi, ajung aurolaci, oameni fără nădejde. Unii ajung chiar în stări de depresie pentru că nu știu încotro să meargă. După ce am ieșit eu din sistemul de protecție în 2011, desigur m-am căsătorit, am lucrat în străinătate, prin alte împrejurări am susținut sistemul de protecție, prin diferite lucruri, îi susțineam pe copii sau le dădeam îmbrăcăminte. Într-o seară, m-am gândit și mi s-a născut acest gând, m-am trezit odată cu acest nume, numele Eliezer. Înseamnă ,,Dumnezeul meu este ajutor,,. Vreau să spun că eu sunt creștin, cred în Dumnezeu mult, acest lucru mă ține în picioare în aceste vremuri. Implicarea mea în Eliezer este datorită înclinațiilor mele pe care mi le-a dat Dumnezeu pentru a veni în sprijinul tinerilor care ies din sistemul de protecție. Eu prin acest proiect mă axez foarte mult pe județul Satu Mare, și nu numai. Prin acest proiect le-am oferit tinerilor care ies din sistemul de protecție mâncare, consiliere și un loc de muncă. Eu am fost abandonat la vârsta de 3 luni și am fost dat în creșă, în sistemul de protecție până la vârsta de 18 ani.
R.: Văd că ești o persoană foarte deschisă și îți place să interacționezi cu oamenii și copiii, asta a fost mereu așa sau s-a format în timp?
A.V.: De mic copil mi-a plăcut să mă implic în activități, inclusiv când eram în generală, la liceu, eram șeful clasei, și, totodată, eram și președintele elevilor din liceu. Am făcut foarte multe activități în liceu, la nivel de județ, la nivel de inspectorat. Mi-a placut mereu implicarea, de mic copil, la fel și lucrurile umanitare, să vin în ajutorul oamenilor care au nevoie de sprijin.
R.: Te apropii de vârsta de 30 de ani, ai o poveste în spate, ce îți mai dorești în această viață? Ce obiective ai? A.V. Îmi doresc ca familia mea să fie sănătoasă, să fim fericiți și să vin în sprijinul tinerilor, să le dau o mână de ajutor ca să devină oameni integrii în societate. Gândul meu este ca ei să aibă credință în Dumnezeu și să Îl ia în inima lor, doar El poate să îi ajute.
R.: Cine sau ce ți-a dat motivație și putere fie acum în aceste momente grele, fie în trecut?
A.V.: Doar încrederea în Dumnezeu.
R.: Cum îi vezi pe sătmăreni ca oameni? Sunt suficient de deschiși sufletește pentru a ajuta un alt om sau pentru a face un gest caritabil?
A.V.: Am început această campanie cu pachetele și să știi că foarte puțini au fost deschiși. Eu cred că sătmărenii vor să vadă cine suntem, care este scopul nostru ca asociație și modul în care lucrăm. Prea puțini sunt acei oameni care își deschid inima pentru un copil, sătmărenii vor să vadă mai întâi încrederea pe care o avem, în momentul în care începem astfel de acțiuni.
R.: De ce greutăți crezi că se lovesc tinerii care ies din orfelinate?
A.V.: Cea mai mare greutate este că nu au la cine să își spună povestea lor.
R.: În final, poți să transmiți un gând sau un mesaj acelor copii și tineri care au nevoie de câteva vorbe de încurajare? În ce să aibă ei încredere?
A.V.: Cea mai bună speranță pentru toți tinerii care ies din sistemul de protecție este încrederea în Dumnezeu. El pregătește locurile unde ei o să ajungă, este nevoie de mult efort. În momentul în care eu am ieșit de acolo am căutat o biserică, mi-am găsit liniștea în acea biserică. Dumnezeu a lucrat în așa fel încât să fiu integrat în comuniunea unei familii și ei m-au ajutat să fiu un om integru, ca mai apoi să pot să-mi ridic privirile spre Dumnezeu. Cel mai greu este acel moment când de acolo ieși cu mâinile goale, dar cea mai mare bucurie este când mâinile îți sunt umplute de Dumnezeu. Foarte mulți oameni spun că un astfel de tânăr care iese din sistemul de protecție trebuie să meargă să muncească, nu contest asta. Foarte puțini știu că un astfel de tânăr are nevoie de afectivitate, au nevoie de îndrumare, mulți sunt disperați pentru că nu au la cine să își plângă povara. Încrederea în Dumnezeu, în divinitate, îi va aduce la o speranță. Prin noi, asociația Eliezer se vor putea gospodări. Totodată, mi-aș dori să îl primească pe Isus Hristos în viața lor și să-l cunoască pe Dumnezeu. Aceasta este cea mai mare bucurie pentru mine, să văd un tânăr că este dornic să îl cunoască, astfel va putea să treacă peste toate obstacolele din viață.
