Ce salarii plătesc marile reţele de magazine? Patru retaileri oferă peste 3.000 de lei net lunar angajaţilor, iar doi jucători plătesc salarii peste media naţională, titrează Ziarul Financiar.
Potrivit sursei citate, salariul mediu net lunar sărea de 3.000 de lei în 2020 în cazul a patru reţele de comerţ modern locale, respectiv Metro, Lidl, Kaufland şi Penny (Rewe România). Alte cinci – Auchan, Carrefour, Mega Image, Selgros şi Profi plăteau sub acest plafon, câştigul variind între 2.310 şi 2.977 de lei lunar. Singurul jucător pentru care acest indicator nu este calculat este Cora, iar motivul pentru care acest lanţ de magazine lipseşte din listă este faptul că această companie nu se găseşte în top 100 companii din România după valoarea cheltuielilor cu personalul în 2020, ultimul an pentru care există date.
Aceste cifre e posibil să se fi modificat în acest an, însă datele financiare ale companiilor vor fi publice abia la jumătatea lui 2022. Totuşi, sunt reţele care au anunţat majorări salariale şi în al doilea an de pandemie.
Calculele ZF privind salariul mediu net din comerţul modern local au fost realizate pornind de la cheltuielile cu personalul declarate de retaileri şi de la numărul mediu de salariaţi din 2020. Calculele nu ţin cont de poziţiile deţinute de angajaţii din comerţul modern, fiind un simplu exerciţiu jurnalistic. Totuşi, o particularitate în domeniu este faptul că cea mai mare parte a salariaţilor din aceste companii lucrează în magazine, ca lucrători comerciali sau casieri. Astfel, salariile mai mari ale manageri afectează puţin media generală.
Este interesant de observat chiar că două reţele – Metro şi Lidl – plătesc peste media pe economie din 2020. Mai exact, în decembrie 2020, salariul mediu net la nivel naţional era de 3.620 de lei, iar la finalul aceluiaşi an, un salatiat Metro câştiga 3.869 de lei, iar unul al Lidl 3.699 de lei.
Sursa: Ziarul Financiar