Sătmăreanul care i-a impresionat pe Papa Francisc şi Sylvester Stallone. Cu talentul său, sătmăreanul Vasile Uglai a reuşit să impresioneze multe vedete la nivel internaţional. Mai concret, el produse curele pentru ceasuri care sunt apreciate la cel mai înalt nivel. El este stabilit la Oradea, unde şi-a întemeiat o familie. Jurnaliştii de la EBIHOREANUL au intrat în atelierul să şi au făcut un reportaj.
Vasile Uglai, alături soţia lui, Nicoleta, în studioul lor, fac curele din piele de crocodil, pisică de mare ori picior de struţ. Creaţiile sale au ajuns la mâna multor vedete.
Povestea a început în ultima parte a anilor ’80, când, după absolvirea Liceului CFR din Satu Mare, Vasile s-a mutat în Oradea ca să lucreze lăcătuş la Gara Mare.
“Era diferit faţă de toţi cei pe care-i vedeam în gară. A fost întotdeauna un artist”, îl descrie soţia, Nicoleta, care l-a întâlnit în 1991, pe când ea lucra la întreţinerea vagoanelor. După câţiva ani de relaţie, au decis să se căsătorească, iar în 1999 a apărut şi fiica lor, Lois.
De-a lungul timpului, Nico a schimbat mai multe locuri de muncă, dar Vasi a rămas tot la CFR. Nu s-a mulţumit, însă, cu atât. Ca să câştige în plus, câţiva ani a fost dealer pentru brandul de vase Zepter, pe care a reuşit să-l promoveze şi astfel să facă bani din vânzări.
Şi-a descoperit adevărata pasiune în 2011, când a făcut o curea pentru ceasul său Casio. “A luat geanta mea preferată din piele şi a tăiat-o. S-a jucat şi a cusut până i-a ieşit ce-a vrut: o curea elegantă, pe care o ţine şi acum în ramă. Iniţial am fost supărată, dar am observat că e pasionat. Şi-a cumpărat piele şi ne-a făcut mie şi fiicei curele de ceas”, îşi aminteşte soţia.
Reportajul întreg în găsiţi aici.