PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sute de sătmăreni alături de familia care a rămas fără copii în Germania

Sute de sătmăreni şi maramureşeni au participat, sâmbătă, la un protest în municipiul Baia Mare, pentru a atrage atenţia asupra unui caz al unei familii de români care a rămas fără copii în Germania.

Printre cei care au paricipat la protest s-a aflat şi sătmăreanul Daniel Feher. El a relatat motivul pentru care a participat, pe pagina sa de Facebook:

Azi am paricipat la protestul organizat la Baia Mare pentru susținerea familiei Furdui.

În ceea ce priveste drama acestei familii, totul s-a desfășurat rapid, abuziv, FĂRĂ DREPT DE APĂRARE SAU PROTEST. În aprilie 26, în jurul orei prânzului, au venit două persoane de la Serviciul de protecție a copilului (Jugendamt) din Germania și i-au ridicat pe cei 4 copii care erau acasă la acea oră, inclusiv fetița de cateva luni, spunând părinților că ceilalți 3 copii vor fi luați direct de la școală.

În zadar lacrimile, insistențele și rugămințile părinților. Li s-a comunicat formal că momentan nu trebuie și nici nu pot face altceva decât să aștepte.

Nu a existat o anchetă propriu-zisă. Părinţii nefiind de acord cu măsurile luate, s-a declanşat un proces, iar instanţa a numit un psiholog, care nici până în ziua de azi nu a terminat evaluarea.

La dosar au fost depuse declaraţii ale medicilor care i-au consultat pe copii, ale profesorilor, ale vecinilor care au spus că nu au văzut niciodată semne ale abuzului. Toate aceste declaraţii NU au fost luate în considerare. Întârzie nepermis de mult evaluarea, iar copiii sunt sfătuiţi să-şi ia gândul de la familie și să se obișnuiască cu noua lor situație, cea mică a plâns zile în șir, iar acum îi zice ,,mamă,, asistentei maternale!!!

Au trecut 8 luni şi parcă statul a uitat de românii noştri de dincolo.

La protest s-a intonat imnul țării şi tare mă mir cum de noi românii am uitat versurile, cu toate că toți le-am învățat odată

,,Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ”.

Zic asta pentru că nu de mult, o jurnalistă din Italia acuza o senatoare că a “sechestrat-o” câteva minute, până a apărut poliția, iar cei din fruntea ţării imediat au simțit nevoia să se umilească în fața Italiei, că doar în a noastre mâini nu mai curge un sânge de roman și că-n a noastre piepturi nu mai păstrăm cu fălă un nume, iar când vine vorba de aceasta familie lăsăm să treaca timpul și nu ne pasă!

8 LUNI, nu câteva minute de sechestrare a unor copii, de abuz și de chin atât pentru copii, cât și pentru părinți.

Revin iar la Imnul țării și zic : ,,Deșteaptă-te romane!” și Dumnezeu să dea biruință!

PS: Tot respectul pentru domnul senator Titus Corlățean, domnul deputat Robert Sighiartău, domnul deputat Ben-Oni Ardelean, care sunt implicați la maxim, pun suflet fără oboseală, dar au nevoie de susținere, a noastră, a celor de sus și a Celui de Sus. Dumnezeu să intervină!

Familia Feher