PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Proiecte finalizate cu succes și finanțate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest

Prin intermediul fondurilor europene, România s-a dezvoltat şi continuă să se dezvolte în diverse domenii: de la creșterea gradului de accesibilitate a zonelor rurale și urbane prin modernizarea drumurilor județene, creșterea eficienței energetice în clădiri publice sau private până la impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.
Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 este unul dintre cele mai importante programe operaţionale prin intermediul căruia România a putut să acceseze fonduri europene structurale și de investiții provenite din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) în perioada 2014-2020.Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Vest este Organism Intermediar al POR 2014-2020 în Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest, ajutând la evaluarea, verificarea şi monitorizarea a peste 1.000 de proiecte care aparţin atât beneficiarilor privaţi, cât şi beneficiarilor publici. 

Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” restaurată eco-eficient

Dezvoltarea şi valorificarea potențialului turistic se regăsesc printre prioritățile de investiții ale Planului de Dezvoltare al Regiunii Nord Vest 2014-2020, motiv pentru care unul dintre edificiile religioase cu o importantă valoare istorică și spirituală, Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din municipiul Satu Mare, a beneficiat de ample lucrări de reabilitare printr-un proiect cu o valoare totală de 3.275.683,08 lei.
Catedrala Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” este considerată o capodoperă a arhitecturii din Nord-Vestul României, fiind prima biserică ortodoxă construită în Satu Mare, în perioada 1937-1938. Valoarea arhitecturală de excepție și elementele istorice, culturale și religioase ale catedralei plasează acest edificiu în rândul monumentelor cu potențial turistic ridicat.
Ca urmare, restaurarea elementelor exterioare și interioare, respectiv lucrările realizate la nivelul fațadelor, a tâmplăriei, a instalațiilor, precum și reamenajarea peisagistică a spațiului exterior, au fost cu atât mai necesare pentru punerea ei în valoare în spațiul urban, mai ales că edificiul este situat în zona istorică protejată a orașului, în proximitatea celor mai importante obiective turistice. Pe tot parcursul restaurării s-a avut în vedere ca materialele de construcție să aibă impact minim asupra mediului și să aibă un caracter eco-eficient și nepoluant.
Prin lucrările realizate s-a urmărit creșterea medie a numărului vizitatorilor bisericii cu 8%/an, acest lucru contribuind la dezvoltarea turismului cultural și religios.

 

Catedrala Romano-Catolică din Satu Mare, punct de atracție turistică

Un alt proiect implementat în municipiul Satu Mare, al cărui beneficiar a fost Episcopia Romano-Catolică Satu Mare, a avut în vedere reabilitarea Catedralei Romano-Catolice. Obiectivul principal al acestui proiect este impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale. Lucrările realizate asupra acestui lăcaș de cult au constat în consolidarea clădirii, conservarea și restaurarea elementelor decorative exterioare, modernizarea utilităților şi amenajarea peisagistică a spațiului exterior. Valoarea totală a proiectului s-a ridicat la suma de 13.931.050,34 lei.
Prin lucrările realizate s-a urmărit creșterea medie a numărului anual al vizitatorilor cu 10,55% (de la 2985 în anul 2016, la 3300 în primul an după finalizarea proiectului de restaurare). În plus, punerea în valoare a catedralei va determina creșterea gradului de notorietate a acestui obiectiv în rândul locuitorilor din Satu Mare, care au acum ocazia să cunoască mai bine istoria municipiului.
Asemenea proiecte de restaurare a monumentelor identitare ale orașului au efecte directe asupra stimulării turismului în zona și, implicit, asupra creșterii economice. Atragerea unui număr mai mare de turiști va genera venituri considerabil mai mari atât pentru municipalitate, cât şi pentru firmele care au spații comerciale sau îşi desfăşoară activitatea în zonă.

 

Biserica Reformată din Acâș, inclusă în circuitul public

Consiliul Județean Satu Mare și Parohia Reformată Acâș au fost beneficiarii proiectului de reabilitare a Bisericii Reformate din Acâș, în vederea reintroducerii acesteia în viața comunității. Ca urmare a implementării unui proiect cu o valoare totală de 2.287.225,63 lei, obiectivul de patrimoniu a fost restaurat şi, ulterior, a fost inclus în circuitul public. Construită doar din cărămidă, în stil romanic timpuriu, biserica este considerată printre cele mai vechi din Transilvania (sec. XII-XIII), fiind declarată monument istoric. Se pare că în trecut ar fi aparținut unei mănăstiri benedictine.
Proiectul de reabilitare a presupus consolidarea, restaurarea componentelor arhitecturale și artistice, respectiv dotarea interioară a monumentului istoric, precum și creșterea gradului de acces și participare a publicului larg și a persoanelor cu diferite dizabilități.

 

 

Exit mobile version