PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trei ruși prinși în PTF Halmeu. Au încercat să intre în România folosind vize false

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Halmeu au depistat la intrarea în România trei cetăţeni ruşi care, la controlul de frontieră au prezentat paşapoarte cu vize false. Acum, persoanele sunt cercetate penal pentru uz de fals şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Vineri, 17 decembrie, în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, județul Satu Mare, s-au prezentat pentru a intra în România trei persoane – cetăţeni ruşi, călătorind cu un autoturism înmatriculat în Rusia.

La controlul de frontieră aceştia au prezentat paşapoarte în care erau aplicate vize tip Schengen (Franţa, Austria şi Germania). Însă, în urma verificărilor, colegii noştri au constatat că aceste vize nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond ale unora autentice, practic erau contrafăcute.

Cei trei cetăţeni ruşi (doi bărbaţi şi o femeie) au vârste de 18, 19, respectiv 36 de ani, iar acum sunt cercetaţi pentru uz de fals şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Totodată, acestora nu li s-a permis intrarea în ţară solicitându-se instituirea măsurii de interzicere a intrării pe teritoriul României pentru următorii cinci ani.

Sursa: Poliția de Frontieră