PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un fals inspector cerea mită patronilor din Satu Mare! Reținut de polițiști

La data de 14 decembrie, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate Satu Mare, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a unui bărbat, din municipiul Satu Mare.

Astfel, polițiștii au pus în executare un mandat de aducere emis pe numele unui bărbat, de 41 de ani, din Satu Mare, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune și tentativă la înșelăciune.

În urma activităților desfășurate, polițiștii sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare au stabilit faptul că bărbatul, prezentându-se ca reprezentant al unor instituții cu atribuții de control a pretins mai multor administratori de societăți comerciale, sume de bani sau servicii.

Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca la data de 16 decembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare pentru dispunerea de măsuri procedurale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Sursa: IPJ Satu Mare