Tensiune maximă în Petea. Deputatul Adrian Cozma a ieşit şi în această seară în vama Petea unde românii aşteaptă de circa 8 ore la coadă pentru a intra în ţară.
El a solicitat pe toate căile să se deschidă trei noi benzi pe sensul de ieşire din ţară pentru cei care intră în România, dar acest lucru încă nu s-a întâmplat. Adrian Cozma le-a spus oamenilor că a discutat cu premierul României şi s-a luat legătura cu oficialii maghiari, dar deocamdată nu s-a dat niciun răspuns oficial.
Totuşi, s-a mai deschis o bandă unde au prioritate autoturismele în care se află copii.
“Maghiarii nu au dorit. E o nesimţire din partea lor pentru că noi le dăm milioane de euro pentru autostradă. Noi lucrăm la capacitate maximă”, a spus Cozma.
El a cerut şi conducerii UDMR din Satu Mare să discute cu oficialii maghiari pentru a fi de acord cu deschiderea a noi benzi.
“M-aş fi bucurat ca prietenii de la conducerea judeţului, mai exact UDMR-ul să facă uz de prietenia pe care o au cu Ungaria”, a punctat Cozma.