Dr. Lucian Fodor, șeful Compartimentului de Chirurgie Plastică și Reconstructivă din cadrul Spitalului Județean Cluj, și-a dat demisia din cauza presiunilor și a neregulilor. Medicul a spus că la spitalul în care lucra era prea mare mizeria umană.
”Eu plec pentru că așa vreau eu. Știu ce valoare am și voi lucra pe viitor în mediul privat. Acum, la Spitalul Județean Cluj e prea mare mizeria. Au adus un medic specialist care face greșeli elementare. Pentru că nu am fost lăsat să lucrez și să organizez secția la nivelul unui spital european, am ales să plec”, a declarat Fodor, pentru Foaia Transilvană .
Lucian Fodor a lucrat în Israel și Statele Unite ale Americii și a revenit în România pentru a pune în practică aici ce a învățat peste hotare.