PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Echipamente pentru curățarea Someșului de PET-uri vor fi montate în Satu Mare

Directorul Administraţiei Bazinale de Apă (ABA) Crişuri, Pásztor Sándor, a declarat miercuri, în şedinţa Colegiului prefectural, că angajaţii ABA au devenit gunoierii apelor, din cauza pet-urilor şi alte materiale plutitoare pe care trebuie să le colecteze regulat, pentru a nu fi transportate de ape peste graniţă, informează jurnaliștii de la știripesurse.ro.

El a menţionat că în prezent se construiesc în Bazinul Someş şi Bazinul Crişuri opt echipamente de înlăturare a plutitorilor de pe suprafaţa apelor, iar trei dintre acestea vor fi finalizate în cursul acestui an. De asemenea, două astfel de echipamente vor fi montate în următoarele două săptămâni la Oradea şi Satu Mare.

,,Cu statul olandez, cu Guvernul României şi prin ONG-uri, am reuşit să obţinem două astfel de echipamente pe care le-am cerut să ajungă în vestul ţării, şi care vin chiar mâine, unul în amonte de Oradea, unul în amonte de Satu Mare. Într-o săptămână, două, vor fi montate. (…) De câţiva ani, suntem, cu cuvinte destul de drastice, gunoierii apelor. Din păcate, dezvoltăm o nouă activitate care înseamnă 30-50 de oameni din efectivul nostru care strâng gunoaie. Problema se amplifică în ultimii ani şi având în vedere poziţia noastră geografică, este una transfrontalieră. Noi, ABA Crişuri, stăm mai bine. Problemele mari sunt pe Bazinul Someşului, pe Tur, Crasna, Someş, Tisa”, a declarat directorul ABA Crişuri, Pasztor Sandor, în acelaşi timp şi consilier al ministrului Mediului.

El a mai precizat că avem probleme, atât pe plan naţional, cu acei plutitori care poluează râurile din România, cât şi pe plan transfrontalier.

,,Pet-urile sunt rezultate din activitatea umană, în principiu, deoarece, până în ziua de azi, oamenii sunt obişnuiţi să arunce gunoaiele într-o vale. Nici nouă nu ne place să avem ape murdare, dar avem şi componenta transfrontalieră, în vestul ţării, începând din nord, cu Tisa, Someş, Crasna, Tur, Ier, Barcău, Crişul Negru, Crişul Repede, Crişul Alb, toate merg către Ungaria. Colegii din Ungaria culeg aceste materiale plutitoare şi ne prezintă rezultatul acestor activităţi, de multe sute de saci strânşi la câte o viitură”, a declarat Pasztor.