GPS pe maşinile CJ Bihor. Consumul de combustibil a scăzut cu 40% la Consiliul Judeţean Bihor, după ce preşedintele Ilie Bolojan a introdus monitorizarea maşinilor prin GPS. O astfel de măsură ar face economii importante şi la Satu Mare, unde mulţi reprezentanţi ai instituţiei se plimbă cu maşinile de serviciu în interes personal sau de partid.
După ce măsura instalării GPS-urilor pe maşinile Consiliului Judeţean Bihor, în august 2021, a dus la o reducere cu 40% a consumului de carburanţi, consilierii au votat, în unanimitate, ca măsura să fie extinsă la maşinile instituţiilor subordonate, relatează Defapt.ro.
Astfel conform proiectul votat de toți cei 33 de consilieri județeni, de luna viitoare, parcurile auto ale tuturor instituțiilor subordonate Consiliului Județean Bihor vor fi monitorizate.
Instituțiile subordonate sunt teatrele Regina Maria și Szigligeti, Filarmonica de Stat, Muzeul Țării Crișurilor, Biblioteca Județeană, DGASPC, Direcția de Evidență a Persoanelor Bihor, respectiv Aeroportul Oradea și Societatea de Pază și Protecție Bihor. Președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan, inițiatorul proiectului, se așteaptă la efecte similare și aici.
Sistemul folosit de Consiliul Județean Bihor permite evidenţierea locului unde se află maşinile, generarea foilor de parcurs, evidenţierea consumurilor de carburanţi, afişarea histogramei vitezei şi analizarea conduitei şoferilor. Instituţia speră în reducerea consumurilor, a uzurii maşinilor şi optimizarea rutelor acestora, conform Bihoreanul.
O astfel de măsură ar putea să facă economii și în Satu Mare.