Solidari cu oamenii aflaţi în suferinţă din pricina războiului, de la începutul acestei săptămâni, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Liga Studenților UVVG au inițiat o campanie de strângere de fonduri și alte necesități solicitate de către autoritățile din vecinătatea graniței cu Ucraina. Campusul UVVG, de pe strada Liviu Rebereanu, a devenit un adevărat loc al zâmbetelor și al spiritului civic, donatorii venind cu sufletul deschis şi cu gândul la vorbele poetului şi aforistului polonez Stanislaw Jerzy Lec: „Într-un război de idei, mor de obicei oameni”.
Pe această cale, dorim să mulțumim tuturor oamenilor de bine din mediul academic UVVG și nu numai. Donaţiile lor reprezintă o gură de oxigen vitală pentru cei care se vor bucura de sprijinul nostru. Conducerea universității a luat legătura cu partenerii universitari din Ucraina, oferindu-și sprijinul pentru ei, prin orice mijloace necesare, inclusiv prin punerea la dispoziția celor care fug din calea războiului de spații de cazare, consiliere psihologică și asistență medicală.
„O delegație a Universității și a Ligii Studenților a pornit spre zona de graniță din județul Maramureș – Sighetul Marmației, cu ajutoarele adunate și dorința de a face ceva pentru comunitatea ucraineană, exact cum ne spune și sloganul universității noastre: „Prin noi înșine!”. Donaţiile, constând în alimente neperisabile, medicamente şi articole de igienă, vor fi preluate de către asociaţia ucraineană Crucea Roşie, multe urmând să ia drumul spitalelor din Ucraina. Apoi vom merge la un Centru de refugiaţi cu studenţi, pentru a ne oferi sprijinul şi a afla nevoile lor. Mulțumim tuturor oamenilor care au contribuit la succesul acestei acțiuni, în special doamnei rector prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, care a oferit sprijin necondiționat, fiind liantul dintre Liga Studenţilor şi conducerea Universităţii, o persoană pentru care voluntariatul şi acţiunile de donare reprezintă un crez” – spune Bogdan Ionuţ Suceveanu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor UVVG, care este însoţit în această misiune de colegii-studenţi: Arnold Marchiş, Eva Gușatu, Maya Ilin, Claudiu ilea şi Zakaria Douazi.