MărțiCeaiul Ioanei Vaşvari – medalioanele de ceai – este mai mult decât o atenţie acordată doamnelor şi domnişoare în prima zi de primăvară. Ioana Vașvari le oferă sătmărenilor o alternativă extrem de elegantă, dar și sănătoasă, la clasicul obiect de podoabă legat de un șnur împletit.
Ioana a preluat ideea de MărțiCeai în anul 2020, iar în 2021 a fost îmbrățișată cu mult entuziasm. Mărțișorul conține un medalion de plante din care se obțin doi litri de ceai de care se poate bucura întreaga familie. Fiind al treilea an în care Ioana realizează aceste MărțiCeaiuri, poate spune că sătmărenii sunt din ce în ce mai deschiși la astfel de idei.
„Chiar azi mi-a spus un domn care le-a descoperit anul trecut, tot la Târgul de Mărțișor, că a devenit client fidel al MărțiCeaiului. Ideea li se pare inedită, practică, prietenoasă cu mediul și sănătoasă”, a precizat Ioana pentru PortalSM.
Ea a preluat ideea MărțiCeaiurilor în 2020 de la un timișorean deoarece considera că este un produs care merită promovat.
„În anul 2019 am achiziționat un set de prese care funcționează manual, patentate de Raul Căulea, din Timișoara. Povestea lui despre reîntoarcerea spre natură și plante medicinale m-a uimit. Mult timp a încercat să-și vindece o infecție puternică la nivel ORL, iar tratamentele recomandate de specialiști l-au dus la un pas de septicemie.
A folosit salvia pe care a presat-o, alături de alte plante și semințe, în aceste prese și nu după mult timp, rezultatele au început să apară. În timp a îmbunătățit-o, iar mai apoi a ajuns să le producă.
La Raul am întâlnit ideea MărțiCeaiuiului și mi s-a părut fantastică. Am preluat-o și eu în 2020 pentru că mi s-a părut că este un produs care merită promovat și ridicat la rang mai înalt. Într-o lume plină de PET-uri, deșeuri, obiecte care ajung să polueze Pământul, un medalion din plante, oferit drept mărțișor, are într-adevăr o utilitate, unde mai pui că poate fi și cu potențial terapeutic”, a povestit Ioana Vașvari.
În 2020 a început destul de timid, însă în 2021 ideea MărțiCeaiului a fost îmbrățișată cu mult entuziasm. Ioana spune că pe an ce trece încearcă să folosească cât mai puține componente neprietenoase cu mediul. Medalionul din plante a rămas același, dar bineînțeles în fiecare an compoziția este diferită.
„În 2021 am folosit un ambalaj special de mărțișor, din carton, dar și o pungă micuță în care am pus medalionul (în contact cu umezeala plantele presate se desfac). Acum, în 2022 am renunțat la punga de plastic și am folosit lemn și un pic de celofan în care am învelit plantele presate”, a precizat Ioana Vașvari.
Pe lângă MărțiCeai, sătmăreanca a ales și varianta de parfum natural, obținut tot prin presare lentă, blândă, la rece.
„Mi-am dorit un produs pe care să îl poți oferi de 1 Martie, dar care să aibă și o utilitate. Un obiect purtat în piept, alături de șnurul roșu cu alb, care vestește venirea Primăverii, ajunge, într-un final, tot într-un colț de dulap, iar după o vreme, direct la groapa de deșeuri a Pământului. O mostră de parfum, obținută exclusiv doar din plante și semințe, aduce bucurie pe chipul oricărei doamne. Mai mult decât atât, nu este vorba doar despre un parfum care miroase bine. Prin prisma modalității de obținere, parfumul are și potențial terapeutic. Prin presarea lentă la rece, blândă, atât membrana plantelor cât și a semințelor, nu este distrusă și astfel se colectează, picătură cu picătură, toată seva din ingrediente. Este ca și cum ai lua o cantitate însemnată de plante și semințe și o așezi blând, la zonele de puls și încheietura mânii”, a afirmat Ioana.
Sătmăreana a realizat două variante de parfum, fresh și floral, menite să ne dea un mic imbold atunci când dorim să ne schimbăm starea de spirit. Fiecare plantă a fost aleasă cu grijă, a studiat proprietățile lor pe parte emoțională, le-a combinat în funcție de notele de vârf, mijloc și bază și astfel a rezultat un produs 100 % natural, fără niciun efect advers.
„Cui nu-i place un ceai aromat care poate fi savurat de toată familia? Oferi un mărțișor care are și o utilitate, te bucuri de aroma plantelor medicinale, dar și de timp prețios petrecut cu cei dragi”, a spus sătmăreanca.
În ceea ce privește parfumul natural, Ioana crede că e încă nevoie de timp deoarece suntem obișnuiți cu acele tipuri de parfum care se simt mult timp.
„Puțini se gândesc și la efectele negative pe care acestea le au asupra corpului nostru. Sunt destule studii care vorbesc despre aceste aspecte, nu este cazul să detaliez. Un parfum natural este absorbit repede de piele, iar mirosul este unul discret. Un parfum care conține substanțe sintetice va rămâne întotdeauna la suprafață. Regula este valabilă la orice produs cosmetic”, a adăugat Ioana.
Ioana Vașvari povestește că a început să lucreze la mărțișoare încă din ianuarie. După Târgul de Crăciun și-a luat o pauză de cinci zile ca să își încarce bateriile și apoi a reintrat în laborator.
„La parfumuri, cantitatea obținută este de 15 mililitri în 24 de ore. Însă fiecare picătură este extrem de prețioasă. În ceea ce privește MărțiCeaiul, gândiți-vă că fiecare medalion din plante este realizat bucată cu bucată. Se acționează manual presa, la 5 tone presiune. Anul acesta am pus accent mai mare pe design, lucru ce m-a “costat” foarte mult timp. Realizarea fundițelor din șnurul cerat a fost o mare provocare pentru mine. Prinderea lor pe sticlă și lemn, de asemenea”, mărturisește ea.
Ioana poate fi găsită la târgul din centrul municipiului Satu Mare.