PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Patru cetățeni din Bangladesh au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat în apropierea frontierei cu Ungaria patru cetățeni din Bangladesh, care intenționau să iasă ilegal din România, cu scopul de a ajunge într-o țară din spaţiul Schengen.

Duminică, 13 martie, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berveni, au declanșat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.30, polițiștii au observat pe direcția localității de frontieră Oar, județul Satu Mare, patru persoane care se îndreptau spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă, fiind opriţi la aproximativ 500 de metri de linia de frontieră.

Cei în cauză au fost conduşi la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini, din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 23 și 24 de ani. Cu toții au permise de ședere pe teritoriul României. Aceștia intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în cele din urmă în Germania.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Cercetările sunt continuate sub directa supraveghere a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version