În cursul acestei zile, polițiștii Biroului de Investigații Criminale și cei din cadrul Secției Poliție Beltiug au organizat o acțiune pe raza localității Socond, într-un dosar penal vizând comiterea infracțiunii de furt.
Astfel, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, emis de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Satu Mare. De asemenea, au fost emise trei mandate de aducere, persoanele în cauză fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Satu Mare pentru a fi audiate. Ca urmare a percheziției domiciliare efectuate, au fost ridicate și indisponibilizate sume de bani în lei și valută, bunuri electronice, carduri electronice, înscrisuri și documente.
Totodată, s-a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, față de o femeie, de 43 de ani, din Socond pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt, urmând ca aceasta să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare cu propunere legală. Ca urmare a activităților întreprinse de polițiști, aceștia au realizat documentarea și probarea activității infracționale a femeii, în trei dosare penale.
Verificările în cauză continuă sub supravegherea parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea probării întregii activități infracționale. În activități, au fost angrenați și polițiști din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale.
Sursa: IPJ Satu Mare