PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Peste 150 de persoane la ’’Întâlnirea Ucrainenilor’’. Atmosferă caldă și bună dispoziție

Luni, 28 martie 2022, începând cu ora 17:00, în municipiul Satu Mare, în incinta Aushoping, a avut loc întâlnirea refugiaților ucraineni din județul Satu Mare. Au răspuns invitației organizatorilor peste 165 de ucraineni, adulți și copii, din mai multe zone ale județului nostru: Tarna Mare, Odoreu, Botiz, Tășnad, Carei, orașul Satu Mare etc.

Organizatorii evenimentului „Întâlnirea refugiaților ucraineni din Satu Mare”, Adriana Mureșan și Mihaela Mihalca, au dorit să îi aducă pe oaspeții ucraineni în față cu reprezentanții ONG-urilor, asociațiilor din Satu Mare, dar și cu autoritățile locale.

La eveniment au fost prezenți prefectul Radu Roca și subprefectul Altfatter Tamas, directorul Crucea Roșie Satu Mare, Rodica Borlan, Marcela Papici – președintele asoc. Părinți Pentru Copii, Anton Varga, președintele asociației Eliezer, preotul Grec Viorel – parohia ortodoxă Halmeu, parintele Nicolae Huzău – parohia greco-catolică Botiz, pr. Păcurar Daniel de la parohia Tarna Mare, Daniela Sabău din partea Electrolux Satu Mare și voluntari sătmăreni.

„Ne-am dorit să pregătim un cadru plăcut în care să socializeze, poate unii dintre ei își vor regăsi, prieteni, vecini, cunoștințe”, a adăugat Adriana Mureșan.

Scopul a fost atins, la finalul întâlnirii stabilindu-se schimburi de adrese, contacte etc, spun organizatorii. Electrolux va oferi 2 frigidere, un aragaz și un aparat de cafea. Electrocasnicele care nu se produc in Satu Mare, vor fi aduse din alte locații. Biserica Baptistă din Negrești care are în grijă peste 70 de refugiați, vor primi ajutoare prin intermediul părintelui Grec Viorel. Crucea Roșie Satu Mare prin directorul Rodica Borlan, au luat în evidență mai multe familii pentru a le asigura cele necesare.

La fel de importantă a fost și partea de socializare care s-a desfășurat în două etape. Începând cu ora 17:00, copiii s-au distrat în spațiul de joacă amenajat în parcarea centrului comercial, după care, în interior, timp de o oră au colorat, desenat și pictat în cadrul unui atelier de creație. Și pentru ca totul să fie mai cu spor, organizatorii au oferit pizza caldă și gustări la discreție. De asemenea, s-au servit băuturi răcoritoare, apă etc. Mascotele Mikey Mouse și Minnie Mouse au intreținut atmosfera și i-au distrat pe copii.

De asemenea, Asociația Eliezer se numără printre cei care au ajutat pe partea de donații și au oferit cadouri tuturor mamelor și copiilor ajunși în Satu Mare.

„Noi, Asociația Eliezer, împărțim pachete pentru mamele care au fugit din calea războiului. Pachetele le-am pregătit cu un grup de nemți din Austria sub sloganul Mom to Mom, unde mamele din Austria au pregătit câte ceva pentru mamele ucrainene, împreună cu noi, astfel vrem să oferim câte un pachețel atât mamelor cât și copiilor”, a precizat Anton Varga, reprezentantul asociației Eliezer.

Preotul Grec Viorel, de la Parohia Mesteacăn, a povestit, pentru PortalSM, cazul unei refugiate care l-a marcat pe deplin. Este vorba de o femeie bolnavă de cancer care a ajuns în Satu Mare alături de sora sa, doi copii și o pisică, după 10 zile de stat în tuneluri.

„O femeie care suferea de cancer, cu ambii sâni tăiați, a stat în jur de de 10 zile prin tuneluri. Văzându-mă preot fiind, a avut o siguranță mai mare să intre la noi în casă, iar după aproximativ 10 minute, de frică ca nu cumva să nu o mai primesc, mi-a spus că ea mai are și o pisică în rucsac, am primit-o cu aceeași bucurie, bineînțeles. Era cu sora și cu doi copii. După 10 zile de stat în frig, automat a făcut un duș și deja boala a început să își spună cuvântul. A trebuit să sun repede la ambulanță, la spital i s-au oferit toate cele necesare și peste alte trei zile i-am trimis cu o mașină în Germania unde deja erau așteptați. Acum îmi mulțumește în fiecare zi și le spune tuturor că nu s-a așteptat vreodată ca cineva să îi preia, să îi îngrijească din toate punctele de vedere, inclusiv medical, să se ocupe și de transport și după să îi mai și caute să vadă dacă sunt în siguranță. Cred că asta ar trebui să facem fiecare dintre noi, sunt probleme care trebuie rezolvate în comun și reușim doar împreună”, a povestit preotul.

Exit mobile version