PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Spectacol umanitar la Casa de Cultură. Sătmărenii, alături de Ucraina

Un spectacol umanitar pentru refugiații din Ucraina a avut loc, în această seară, vineri, 25 martie, în municipiul Satu Mare.

Evenimentul intitulat România – Ucraina – Bunavestire, ce a avut loc în sala mare a Casei de Cultură a Sindicatelor, a adunat un număr mare de spectatori, semn că sătmărenii sunt alături de poporul ucrainean.

La eveniment au fost prezenți, printre alții, deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi, președintele Uniunii Ucrainenilor din Romania, Vasile Pasenciuc, secretarul General al Uniunii Ucrainenilor din România, Liuba Horvat, parlamentarii Adrian Cozma și Radu Panait, respectiv primarul comunei Tarna Mare, Monica Sobius.

„Am considerat că și artiștii sătmăreni trebuie să facă ceva pentru vecinii noștri. Noi, grație sprijinului Consiliului Județean Satu Mare, am fost de foarte multe ori în Ucraina vecină, împreună cu Liuba, ea ne-a introdus într-o lume care ni se părea atât de îndepărtată și pe măsură ce am cunoscut oamenii de acolo, am văzut totuși cât de apropiată era această lume. Am fost în vremuri de pace, am fost și acum. Eu personal am fost emoționat cel mai mult de reacția românilor pentru că peste tot ni s-a spus că ajutorul cel mai important a venit din partea românilor”, a precizat Felician Pop.

Câteva cuvinte a adresat și deputatul Nicolae-Miroslav Petrețchi.

„În scurta mea viață de până acum am reușit să particip la sute, poate chiar mii de evenimente, dar care aveau cu totul altă menire, cu siguranță pentru fiecare dintre noi, ce se întâmplă în țara prietenă și vecină, Ucraina, este ceva nou…Nu credeam că după aproape opt decenii să fim martorii unui război”, a adăugat Nicolae-Miroslav Petrețchi.

Pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor au urcat nume importante din muzica sătmăreană: Petrică Mureșan, Nicolae și Nicușor Mureșan, Leontina Dorca, Maria Carmen Sas, Bianca Angela Cionca, Adrian Lupescu, Ansamblul Folcloric al Județului „Doruri Sătmărene”, Ansamblul Folcloric „Cununița Năzdrăvană”, Ansamblul Folcloric „Florile Tărnii” și Grupul folcloric ucrainean „Vocile Miculei”.

Evenimentul a fost organizat de Consiliului Județean Satu Mare, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, a Asociației Scriitorilor de Nord- Vest și a Uniunii Ucrainienilor din România – Filiala Satu Mare.

Donații pentru Ucraina s-au putut face la fața locului, dar se pot face în continuare în următoarele conturi:

RO69RNCB0209006157870001 – RON

RO42RNCB0209006157870002-USD

Cu specificația „Donație spectacol Ucraina”

Exit mobile version