PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Grup de ucraineni intrat pe fâşia verde în Satu Mare. Cere protecţie statului român

Grup de ucraineni intrat pe fâşia verde în Satu Mare. Cere protecţie statului român. În data de 11 martie a.c., în jurul orei 13.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, județul Satu Mare, au depistat, la frontiera cu Ucraina, pe direcția localității Cidreag, un grup de 14 cetățeni ucraineni, având vârste cuprinse între 23 și 42 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Cu toții au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 122 de cereri de acordare a statutului de azilant în România. 78 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin PTF Halmeu, iar celelalte de către cei intrați pe la frontiera verde (două persoane prin zona de competență a SPF Negrești, 14 prin zona Sectorului P.F. Halmeu, iar 29 prin cea a SPF Tarna Mare).

În toate aceste cazuri au fost demarate procedurile specifice și informate autoritățile abilitate.

Exit mobile version