Pedofilul care filma copiii la ştrand a fost arestat. Bărbatul, Adrian MArius. I, de 49 de ani din Baia Mare a primit mandat de arestare pentru 30 de zile. El a filmat pe ascuns copii în ştrandurile din Satu Mare şi Oradea şi a stocat imaginile. Ancheta a început după ce a fost prins de părinţi în timp ce filma, a fost anunţată Poliţia, care a intrat pe fir şi l-a reţinut pe bărbat.
Ce spune DIICOT:
La data de 10.03.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui inculpat cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă în formă continuată.
În cauză, s-a reținut faptul că, în perioada 26 iunie 2019 – 6 februarie 2022, dată la care a fost surprins de organele de ordine publică, a produs, deținut și stocat, cu ajutorul mai multor dispozitive informatice, materiale fotografice și video pornografice cu minori.
În urma punerii în aplicare a mandatelor de percheziție informatică asupra mediilor de stocare deținute de inculpat, au fost identificate 24 materiale pornografice cu minori, produse începând cu data de 26.06.2019 și deținute și stocate până în data de 6.02.2022. De asemenea, au fost identificate un număr de 57 fișiere cu fotografii în care sunt prezentate persoane minore de sex feminin în ipostaze sexuale cu caracter explicit, fiind identificată utilizarea unei aplicații peer-to-peer pentru descărcarea unor fișiere multimedia in mod anonim.
În urma propunerii formulate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Oradea judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bihor a dispus la data de 11.03.2022 arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea și Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul I.P.J. Bihor.