PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreancă arestată în vama Urziceni. A încercat să fugă din țară

Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Urziceni, judeţul Satu Mare, au identificat și predat autorităților competente o sătmăreancă căutată de autoritățile din Germania, pentru infracțiuni contra persoanei.

Duminică, 13 martie, în jurul orei 09.00, în Punctul de Trecere al Frontierei Urziceni s-a prezentat pentru a ieşi din România o femeie în vârstă de 42 de ani, domiciliată pe raza judeţului Satu Mare.

La verificări, polițiștii au constatat că românca este căutată de autoritățile din Germania, pe numele ei fiind emis, în cursul acestui an, un mandat european de arestare. Femeia a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru săvârșirea de infracțiuni contra persoanei.

Drept urmare, persoana a fost predată unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Satu Mare în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version