PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Zeci de bărbați au fugit din Ucraina și au căutat protecție în județul Satu Mare

În data de 13 martie, în jurul orei 13.30, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Negreşti Oaş, județul Satu Mare, au depistat, la frontiera cu Ucraina, pe direcția localității Cămărzana, un grup de patru cetățeni ucraineni, având vârste cuprinse între 25 și 32 de ani, care au trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde.

Cu toții au solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

În data de 13 martie, în jurul orei 12.30, şi polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Halmeu, județul Satu Mare, au depistat, la frontiera cu Ucraina, pe direcția localității Cidreag, un cetățean ucraineni, în vârstă de 39 de ani, care a trecut din Ucraina în România, pe frontiera verde. Persoana a solicitat o formă de protecție statului român, motiv pentru care s-au demarat procedurile specifice în astfel de cazuri.

De la declanșarea acestei crize, în județul Satu Mare au fost înregistrate 127 de cereri de acordare a statutului de azilant în România. 78 dintre acestea au fost formulate de cetățeni ucraineni care au intrat în țara noastră prin PTF Halmeu, iar celelalte de către cei intrați pe la frontiera verde (şase persoane prin zona de competență a SPF Negrești, 15 prin zona Sectorului P.F. Halmeu, iar 29 prin cea a SPF Tarna Mare).

Sursa: Poliția de Frontieră