PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Femeie (80 ani) rănită într-un autobuz din Satu Mare. Șoferul a frânat brusc

La data de 20 aprilie, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza municipiului Satu Mare.

Din verificările efectuate de polițiști la fața locului, aceștia au constatat faptul că un bărbat de 42 de ani din Satu Mare, în timp ce conducea un autobuz, din cauza traficului rutier intens a fost obligat să frâneze brusc, astfel accidentând o pasageră de 80 de ani din Livada.

Pe durata deplasării pasagera se afla în picioare, motiv pentru care s-a dezechilibrat și a căzut în interiorul autobuzului, accidentându-se.

Sursa: IPJ Satu Mare