PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Focuri de armă în județul Satu Mare. Mai multe persoane, oprite de polițiștii de frontieră

În data de 7 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

În jurul orei 02.00, lucrătorii PF aflați în misiune de supraveghere a frontierei de stat au observat cu aparatura de termoviziune, un grup de persoane care se îndreptau dinspre localitatea Carei spre granița cu Ungaria, nejustificându-şi prezenţa în zonă. Persoanele au fost somate să se oprească, fiind executate trei focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

Persoanele în cauză au fost oprite și conduse la sediu pentru cercetări, constatându-se că sunt cetățeni străini: două din Coasta de Fildeș – în vârstă de 19, respectiv 23 de ani, iar a treia din Senegal, în vârstă de 24 de ani. Acestea intenționau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, cu scopul de a ajunge în cele din urmă în vestul Europei.

În cauză, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Persoanele au fost predate lucrătorilor Inspectoratului General pentru Imigrări – Biroul Satu Mare.

Sursa: Poliția de Frontieră