PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Hoţii de catalizatoare pot fura liniştiţi în Satu Mare. Scapă de dosare penale

Hoţii de catalizatoare pot fura liniştiţi în Satu Mare. Aceasta este concluzia la care a ajuns un sătmărean care a rămas fără catalizator la maşină, după ce Parchetul a dispus renunţarea la urmărirea penală împotriva autorului, motivând că se impune acest fapt deoarece ar fi o disproporţie între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea unui astfel de proces şi prejudiciul cauzat, de circa 1.500 de lei.

Catalizatorul, tăiat de sub maşina parcată în faţa casei

Totul a început în data de 9 decembrie 2021, când o persoană din comuna Odoreu şi-a pornit maşina parcată în faţa casei şi aceasta a scos un zgomot ciudat. Persoana s-a adresat unui mecanic, care a constatat că i-a fost furat catalizatorul, adică a fost efectiv tăiat. Persoana respectivă a depus plângere la Poliţie, iar dosarul a fost preluat ulterior de Parchet.

Zilele trecute, persoana respectivă a primit o adresă de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare în care este informat că se renunţă la urmărirea penală.

Autorul nu a fost prins şi nici nu se întrevăd activităţi care să ducă la prinderea lui.

Fapta nu este cu caracter grav, spune Parchetul

Făcându-se o analiză a conţinutului faptei şi a împrejurărilor concrete de săvârşire ale acesteia, astfel cum reiese din probatoriul administrat în cauză, se constată că aceasta nu prezintă particularităţi care să acorde faptei un caracter grav. Modul de comitere al faptei şi împrejurările comiterii nu indică o periculozitate crescută a autorului, nefiind în prezenţa unei infracţiuni comise prin violenţă, iar autoturismul în cauză se afla parcat în faţa unui imobil, pe drumul public, circulat de un număr ridicat de persoane. (…) Continuarea cercetărilor penale în cauză ar duce la crearea unei disproporţii vădite între cheltuielile pe care le-ar implica desfăşurarea procesului penal şi gravitatea urmărilor produse, având în vedere intervalul de timp scurs de la data comiterii faptei”, se arată în dispoziţie.

Astfel, se renunţă la urmărirea penală, autorul scapă de eventuale consecinţe, iar sătmăreanul rămâne cu paguba.

Sfatul sătmăreanului este să vă luaţi toate măsurile de precauţie şi să nu vă bazaţi că un eventual furt va fi soluţionat.

Exit mobile version