PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

MĂRTURII. Podul de la Seini-Pomi. Au murit oameni în fiecare an până la realizarea lui

„Am adus o sticlă de tărie şi biscuiţi”, a strigat un bătrân din Seini către vecinii din Pomi după ce a trecut pe jos noul pod. “Da’ tu de-a cui esti? Nu şti a da bună zâua?”, se luau la mişto vechi prieteni care nu s-au întâlnit de ceva vreme. Un pod care trebuia să fie construit de multă vreme pentru două comunităţi care se cunosc, a fost inaugurat, în sfârşit. Oamenii se chinuiau să treacă cu bacul până acum, şi mulţi au pierit în apă, când Someşul furios îşi lua tributul.

Cu o oră înainte de inaugurarea podului de la Seini, primii care ajung la Someş sunt bătrânii celor două sate. Parcă nu le vine să creadă că s-a realizat în sfârşit, şi încep să depene amintiri.

Au trecut ani de când nu s-au văzut, dar se recunosc şi schimbă glume între ei sau mai întreabă de rude sau prieteni.

“Din ’67 până în ’74 am făcut naveta cu bacu, O grămadă de oameni au murit aici. Podul a mai fost proiectat pe vremea lui Ceauşescu după inundaţii, dar nu l-au făcut. Am lucrat de mic la Seini, pe la Gostat, Avicola. Iarna când era îngheţat se trecea cu barca pe cablu, îngheţa, împingeam, ne îngheţau mâinile”, îşi aminteşte un bătrân.

Oamenii se grăbeau să ajungă la vreun serviciu, să câştige o pâine, dar natura îşi vede de mersul ei, astfel că în perioadele în care Someşul era crescut se petreceau accidente, soldate cu morţi.

“Într-un an au murit trei. Pe vremuri mergeau pe bac numai cu ruda, apoi cum s-o deşteptat, l-o legat de cablu”, povesteşte bătrânul.

Binedispus, unul dintre cei prezenţi a adus o sticlă de coniac de casă, dar pe care o scoate doar după inaugurarea oficială.

“Am trecut cu bacul de multe ori, am salvat mulţi de la moarte. Am trăit aici între plopi şi salcii. Pentru inaugurare le-am adus tărie, bine pregătită în stil someşan, mai mult de 40 de grade, biscuiţi şi pufuleţi”, a spus un alt bătrân.

“Are o importanţă deosebită, nu se poate spune, mulţi nu ştiu. În primul rând, creşte numărul elevilor de la liceu din bazinul Someşului până la Bârsău şi Ardusat. Vor fi ouţă, groştior, fărină şi ce-o mai fi, le aduc femeile cu coşul aici la piaţă. Preţul va scădea, se îmbunătăţeşte, nu va mai fi criză aşa de mare”, spune acesta.

Localnicii au plătit cu viaţa şi construirea noului pod. Un bărbat a murit într-un accident, după ce a fost lovit cu o cupă în zona capului. Nu se ştiu prea multe lucruri despre acest lucru. Şi cei care par că ştiu mai multe, preferă să nu vorbească. “Nu e bine a vorbi de astea”, spune un alt bărbat.

Pe măsură ce se apropie momentul inaugurării vin tot mai mulţi oameni, politicieni, iar vocile oamenilor se pierd în mulţime. Podul va fi un lucru normal, iar oamenii îşi vor vedea mai departe de viaţă, cu toate greutăţile ei…

Exit mobile version