PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 100 de copii orfani din Ucraina vor ajunge în Satu Mare. Vor primi cazare și masă

Un nou grup de 175 de persoane, copii orfani din orfelinatele din Regiunea Dnipropetrovsk și însoțitorii acestora va ajunge în România, în dimineața zilei de 7 aprilie 2022, pe la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu-Diakovo.

Așa cum au procedat și la sosirea altor grupuri de persoane venite la Satu Mare, la solicitarea de sprijin venită din partea Ambasadei Ucrainei în România și a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prefectul Radu Roca împreună cu subprefecții Altfatter Tamas și Romeo Pop și directorul de cancelarie Radu Iancu au verificat azi că sunt asigurate toate condițiile pentru primirea, cazarea temporară și transferul la aeroport de unde grupul va ajunge în Turcia.

Pentru cazarea persoanelor a fost identificată o nouă locație în municipiul Satu Mare. Locația a fost amenajată și pusă la dispoziție de oameni inimoși care au dorit să-și păstreze anonimatul și care pun la dispoziție peste 80 de locuri de cazare. Restul persoanelor vor fi cazate prin bunăvoința Asociației Borókagyökér Satu Mare.

Masa va fi asigurată prin grija Asociației ”O masă caldă”, a celor de la Crucea Roșie și a Serviciului de Ajutor Maltez. Transportul pe perioada tranzitului va fi asigurat de structurile Ministerului Afacerilor Interne prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Someș” Satu Mare și Inspectoratul Județean de Jandarmi Satu Mare.

Exit mobile version