PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Șefii de instituții, ”puși la colț”. Prefectul Roca: Lipsă de colaborare. Să nu se mai repete!

Prefectul Radu Roca a condus astăzi prima întâlnire a Colegiului Prefectural de după Sărbătorile Pascale. În cadrul ședinței a fost prezentat Raportul cu rezultatele controlului efectuat în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale de către Comisia mixtă. Prefectul s-a declarat total nemulțumit de activitatea Comisiei mixte și de control.

,,A fost o lipsă de colaborare și comunicare între instituții și sper ca acest lucru să nu se mai repete. Prin înființarea acestei comisii am dorit ca acțiunile de control din unitățile de desfacere a produselor alimentare și din piețe să se desfășoare unitar în scop preventiv, lucru care am văzut că nu s-a respectat”, a transmis prefectul Radu Roca.

Legat de recenzare, prefectul Radu Roca le-a reamintit directorilor de instituții deconcentrate din subordine că se dorește o mai mare implicare a lor în privința autorecenzării angajaților.

,,Dacă la nivel de UAT –uri , după discuțiile cu primarii lucrurile au început să se miște, la nivelul instituțiilor din subordine , din păcate batem pasul pe loc, ca să nu mai spun că nici rugămintea noastră de a ne raporta situația autorecenzării din unități, în fiecare zi de luni nu a fost respectată. Nu e normal ca din peste 7800 de angajați la nivelul instituțiilor dumneavoastră doar puțin peste 1800 să se autorecenzeze după mai bine de o lună de la începerea campaniei”, a spus prefectul Radu Roca.