Ştrandul din Satu Mare nu se va deschide foarte repede, fiind pe rol procese între societatea care a concesionat obiectivul, Beny Alex, şi Primăria Satu Mare.
Consilierul PSD, Ciprian Crăciun, a întrebat în şedinţa de astăzi de ce nu se deschide ştrandul la 1 Mai, iar primarul i-a răspuns că nu există posibilitate nici juridică şi nici fizică. Mai mult, consilierul local Ştefan Ressler, a spus că firma este de rea credinţă şi s-ar putea cere despăgubiri, însă aceasta a intrat sub Legea Insolvenţei.
Primarul Kereskenyi: Nu avem posibilitatea să deschidem ştrandul
Consilierul Ciprian Crăciun a ridicat problema ştrandului, acuzând conducerea primăriei că nu a gestionat lucrurile în aşa fel încât de 1 mai să se poată deschide ştrandul. Replica primarului a venit imediat.
“Mi se pare destul de cinică această întrebare şi abordare că de ce nu am făcut noi toate diligenţele să se deschidă ştrandul la 1 Mai. În ţara asta sunt legi, sunt contracte. (…) La ora actuală nu avem posibilitatea nici juridică, nici fizică să deschidem ştrandul. Să fie clar. Am făcut toate măsurile ca acel concesionar care al treilea an consecutiv nu a deschis ştrandul şi nu a prestat serviciile publice către sătmăreni să fie sancţionat. La ora actuală mingea este pe terenul instanţelor de judecată”, a spus primarul.
Consilierul Ressler: Această societate este de rea credinţă!
Consilierul Ştefan Ressler a venit cu mai multe clarificări, arătând că firma este una de rea credinţă şi că s-ar putea solicita despăgubiri deoarece sătmărenii nu au beneficiat de ştrand. El a atras atenţia asupra faptului că firma a intrat sub Legea Insolvenţei.
“Societatea care a concesionat această activitatea ne-a solictat mai multe milioane de euro despăgubiri şi noi am spun pas şi că nu suntem de acord. Ce au cerut ei? Au cerut suspendarea hotărârii Consiliului Local şi au câştigat în primă instanţă, la Tribunalul Satu Mare, şi aici intervine succesul Executivului,, că a declarat recurs, în recurs Curtea de Apel Oradea a respins cererea de suspendare. Ca orice om de bună credinţă, Primăria a adresat o cerere către această societate, haideţi dacă tot nu este suspendat actul administrativ, voi nu mai doriţi să efectuaţi aceste servicii, pe care deşi nu le-aţi făcut de doi ani, măcar să le predaţi în folosul cetăţenilor. Această societate nu a răspuns sau a dat acel răspuns care este din punctul meu de vedere copilăresc şi neserios. În loc să facem campanie electorală, noi ne-am gândit că raportat la această rea credinţă a societăţii prestatoare, urmează ca Primăria să depună o ordonanţă preşedenţială prin care din nou vom solicita intervenţia instanţei de judecată pentru că această societate este de rea credinţă şi desigur vom discuta şi de alte prejudicii care sunt suferite de cetăţenii municipiului Satu Mare pe care le va plăti societatea. Trebuie totodată să ştiţi că această societate a intrat sub incidenţa Legii 85/2014 care este Legea insolvenţei. Cu recuperarea sumelor, vom mai vedea”, a spus Ressler.
Reprezentanţii Beny Alex au explicat de ce nu au deschis ştrandul
Reprezentanţii societăţii Beny Alex, care administrează ştrandul municipal, au explicat, pentru PortalSM, că au luat această decizia de a nu deschide ştrandul deoarece au pierdut, în primă instanţă, un proces prin care sunt obligaţi să plătească, în solidar cu Primăria Satu Mare, despăgubiri în valoare de peste 7 milioane de lei.
“Admite in parte actiunea reclamantei si in consecinta obliga cele doua parate, in solidar, la plata unor despagubiri in cuantum total de 7.904.848,18 lei RON, precum si la plata dobanzii legale aferente acestei sume, dobanda calculata de la data ramanerii definitive a hotararii si pana la data platii efective”, se arată în hotărârea Tribunalului Satu Mare dată la finele anului trecut.
Povestea, pe scurt
În anul 2008 firma Beny Alex a concesionat ştrandul de la Consiliul Local Satu Mare pe o perioadă de 49 ani în vederea realizării investiţiei. La momentul respectiv terenurile erau libere de sarcini, astfel că au început lucrările iar ştrandul a fost deschis după realizarea unor investiţii.
Ulterior, în anul 2017, o sătmăreancă, S.R.M., a acţionat în judecată firma Beny Alex şi Primăria Satu Mare susţinând că este proprietara unui teren pe care este construit un bazin şi a cerut despăgubiri de milioane de lei.
La finalul anului trecut Tribunalul Satu Mare i-a dat dreptate femeii, dar soluţia a fost atacată de către toate părţile implicate, urmând să fie rejudecată.