PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sală de sport în comuna Batarci. Adrian Cozma: „Trebuie să turăm motoarele economiei”

Au început lucrările la sala de sport din comuna Batarci, județul Satu Mare. Proiectul este unul benefic pentru comunitate, peste 200 de copii ce învață în școala de alături, și nu numai, vor beneficia de noua sală de sport.

Deputatul Adrian Cozma și-a exprimat bucuria față de acest proiect, precizând că a sosit momentul ca motoarele economiei să fie turate pentru a recupera din perioada ultimilor doi ani.

„Mă bucur că au început lucrările la sala de sport. E un proiect bun pentru comunitate, pentru copiii și tinerii din localitate și nu doar. Peste 250 de copii învață în școala de alături. În scurt timp vor avea și o sală de sport modernă, cu peste 100 de locuri. E o perioadă în care trebuie să turăm motoarele economiei pentru a recupera din perioada ultimilor doi ani și pentru a acoperi din disfuncționalitățile generate de crizele prin care încă trecem. O investiție finanțată de Guvernul României prin Compania Națională de Investiții. Spor la treabă!”, a transmit Adrian Cozma pe pagina sa de Facebook.