PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Refugiată ucraineană violată de un voluntar! I-a oferit cazare, iar apoi a agresat-o

O tânără refugiată ucraineană, în vârstă de 35 de ani, a fost violată de voluntarul fundației ce i-a oferit cazare gratuită. Totul s-a petrecut, luni noaptea, într-un apartament din Sighetul Marmației, județul Maramureș, atunci când bărbatul a intrat peste femeie în casă și a agresat-o sexual. Tânăra se afla în apartament împreună cu fetița ei, în vârstă de 1 an, motiv pentru care, spune ea, nu a strigat de frică să nu o trezească pe copilă.

Potrivit eMaramureș, femeia, în vârstă de 35 de ani, a ajuns în Sighetul Marmației din gara din Liov, împreună cu fetiţa ei de aproximativ un an. Au fost preluate, la PTF Sighetu Marmaţie, de ASSOC Maramureş care le-au repartizat unei fundaţii italiene care le-a asigurat cazarea.

Femeia „s-a trezit”, luni noaptea, cu un bărbat, cetăţean italian, voluntar la organizaţie, peste ea în pat și, spune ea, ar fi violat-o. Femeia povesteşte cu groază că nu a putut să strige după ajutor, de frică să nu-şi trezească fetiţa. Astăzi, ea s-a prezentat la sediul Poliţiei Sighet şi a povestit momentele prin care a trecut. A fost luată de la cazare şi dusă în alt loc, iar mâine va fi dusă la Institutul de Medicină Legală din cadrul Spitalului de Urgenţă Baia Mare, unde medicii urmează să stabilească dacă faptele sunt reale.

„Poliția Sighetu Marmației a fost sesizată azi prin plângere despre faptul că o femeie în vârstă de 34 de ani ar fi fost agresată sexual în cursul nopții trecute de un bărbat în vârstă de 54 de ani.

Femeia este cetățean ucrainean și era cazată la o asociație din municipiu.

Polițiștii au demarat o anchetă pentru a stabili starea de fapt iar victima a fost prezentată la Spitalul Municipal pentru a fi examinată de medicii specialiști.

Polițiștii continuă cercetările iar la finalizarea lor vor fi dispuse măsurile legale”, transmite IPJ Maramureș.