PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Și-a amenințat soția cu bătaia. Polițiștii sătmăreni i-au interzis să se mai apropie de ea

La data de 11 mai, polițiștii Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Satu Mare au fost sesizați de către o femeie, de 32 de ani, din Satu Mare, cu privire la faptul că, soțul său, de 33 de ani, din aceeași localitate, ar fi amenințat-o cu acte de violență.

În cauză, polițiștii efectuează verificări, față de bărbat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Totodată, polițiștii au emis ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului, astfel că acesta este obligat să păstreze o distanță minimă de 100 de metri, față de femeie și locul de muncă al acesteia, precum și față de copilul minor al acestora și grădinița copilului.

Sursa: IPJ Satu Mare

 

Exit mobile version