PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Vinul din Halmeu Vii, câștigător la concursul național „Povești cu vinuri românești”

Vinul local din Halmeu Vii a fost ales cel mai bun vin al anului. Vinul Cabernet Savignon din 2021 al Cramei Triterra a fost ales cel mai bun vin din această categorie la renumitul concurs național Povești cu vinuri românești.

Unicitatea vinurilor este determinată și de specificul solului vulcanic din zona Halmeu Vii, ceea ce a atras atenția sporită a specialiștilor din domeniu, spun premiații.

Pentru al șaptelea an consecutiv, compania BASF în parteneriat cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR) a organizat și în 2022 concursul Povești cu vinuri românești, un concurs național recunoscut în domeniu. Fiind o competiție renumită în domeniul producătorilor de vinuri, acesta este dedicat celor mai rafinate vinuri românești create de producătorii cu exploatații de viță de vie sub 100 de hectare, scopul fiind acela de a aduce în prim plan cele mai bune vinuri românești.

Competiția celor mai bune vinuri s-a desfășurat în două etape. În prima fază a avut loc etapa regională, de care trebuiau să treacă participanții pentru a se califica la etapa națională. Crama Trittera a atras atenția juriului încă de la etapa regională, desfășurată la Arad, astfel încât a câștigat locul 2 la etapa regională cu vinul rose, întrecând vinurile majorității producătorilor participanți din zona Transilvania-Banat.

La concursul de vinuri au participat 354 de selecții de vinuri la etapele regionale, dintre care un număr de 36 au trecut mai departe la etapa națională a competiției, desfășurată la data de 12 mai 2022 în Brașov. Vinul Cabernet Sauvignon Rose al Cramei Triterra a rămas în atenția tuturor și în această etapă a competiției, iar în final a și câștigat concursul. Câștigătorii competiției au avut parte de premii în valoare de câte 5000 de euro, primiți pentru investiție în dezvoltarea continuă a afacerii lor, respectiv în utilaje și accesorii specifice industriei viticulturii.

Crama noastră este așezată într-o zonă viticolă de referință. Dealurile Halmeului oferă condiții prielnice viței și vinificării având o istorie ce datează sute de ani. Microclima, structura solului și terroirul sunt cele mai importante baze, care asigură ca producția de vinuri să fie de cea mai înaltă calitate. Ne bucură enorm faptul că este recunoscut la nivel național ceea ce reprezentăm prin produsele noastre. Crama noastră își propune să-și fructifice aceste caracteristici speciale de care se bucură, ca vinurile noastre să fie cât mai unice și cu personalitate” – a declarat Tarr László, fondatorul companiei Tarr Winery și a cramei Triterra.

Vasile Vilcu, vinificatorul cramei Triterra consideră că, această recunoaștere a rezultatelor este extrem de importantă nu doar pentru Crama Triterra, dar și pentru vinurile și viticulturile provenite din regiunea Satu Mare și Halmeu, deoarece, aceste vinuri merită o atenție mult mai mare la nivel național, întrucât, așa cum dovedește și acest premiu, este o zonă ideală pentru producția de vinuri nobile.

Dealurile formate din depunerile stratificate de roci vulcanice din zona Halmeului dau o notă specială și o bază solidă vinurilor produse din vițele de vie ale zonei. Deși crama Triterra se află încă la început de drum, a știut să profite de oportunitățile oferite de aceste caracteristici și a realizat câteva produse care au fost apreciate la nivel național de specialiștii din domeniu” – explică vinificatorul cramei, în opinia căruia această recunoaștere constituie o mare încurajare pentru continuarea eforturilor depuse de până acum și, în același timp, este și o mare oportunitate pentru zonele viticole ale județului Satu Mare, atrăgând atenția iubitorilor de vinuri.

Despre Crama Triterra

Crama Triterra este fondată din anul 2019 însă are în spate mult mai multă experiență, pasiunea viticulturii și vinificației fiind transmisă de la o generație la alta.

Numele Triterra în sine spune povestea cramei.

Plantația se află în partea de nord-vest a Transilvaniei, situată la câteva sute de metri de granițele României cu Ungaria și Ucraina.

Fiind o regiune viticolă într-o zonă geografică deosebită, obiceiurile culturale diferite din cele trei regiuni înzestrează cu farmec Crama Triterra.

Cuvântul „terra” provine din latină și înseamnă pământ, sol, iar Dealurile Halmeului apar ca și „Terra Holmy” în primele înregistrări scrise datate din anul 1217.

Podgoria, în care este amplasată plantația noastră, se întinde pe o suprafață de 8 hectare, și se află pe dealurile formate din depunerile stratificate de roci vulcanice din Halmeu, iar această structură a solului este o bază solidă pentru caracteristica specifică și calitativă a viței de vie din zonă.

În via Triterra sunt crescute și îngrijire cu atenție opt soiuri de struguri, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră, Fetească Regală, Riesling Italian, Muscat, Traminer, Furmint și Sauvignon Blanc.

Proprietarii viei afirmă cu certitudine faptul că terroir-ul, adică componenta de roci vulcanice ale dealurilor din Halmeu, respectiv culturile celor trei regiuni, obiceiurile și tradițiile producerii de vinuri, toate împreună fac ca produsele ce ies din aceste crame să fie cu adevărat speciale și extrem de gustoase.

Exit mobile version