PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Controale în localurile din Satu Mare. Tineri prinși cu droguri, inclusiv un minor

Polițiștii au efectuat verificări în localurile din municipiul Satu Mare, sâmbătă noaptea, în vederea combaterii consumului și a deținerii de droguri. Inclusiv un minor în vârstă de 17 ani a fost prins de polițiști cu substanțe psihoactive asupra sa.

Comunicat IPJ Satu Mare: 

În cursul nopții de 19 iunie, polițiștii sătmăreni au desfășurat activități specifice pentru prevenirea și combaterea consumului, respectiv deținerii de droguri și alte substanțe interzise de lege.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, prin efective mărite din cadrul tuturor structurilor sale, au acționat prompt pentru soluționarea evenimentelor negative de pe raza municipiului, pentru asigurarea și menținerea unui climat de siguranță raportat la traficul rutier existent.

Astfel, polițiștii au identificat într-unul dintre localurile verificate un bărbat de 28 de ani, asupra căruia au fost găsite substanțe psihoactive, precum și bunuri asimilate drogurilor.

Bunurile găsite au fost ridicate în vederea expertizării, iar cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.

De asemenea, în jurul orelor 01.15, pe strada Mihai Viteazu din municipiu, polițiștii au identificat un tânăr de 17 ani, din județul Satu Mare, care avea asupra sa substanțe psihoactive.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de risc pentru consum propriu, fără drept”.