Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat ieri, 28 iunie, activități de menținere a unui climat de siguranță rutieră, fiind prezenți pe principalele artere rutiere din județ, ocazie cu care au aplicat peste 145 de sancțiuni contravenționale.
Astfel, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, au aplicat peste 145 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 38.000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a șase de conducători auto.
Exemple:
- Trei conducători auto, cu vârste cuprinse între 30 și 32 de ani, au circulat cu viteze cuprinse între 103-107 km/h, pe sectoare de drum cu viteza maximă admisă de 50 km/h.
- Un tânăr, de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism a efectuat manevra de depășire pe un tronson de drum unde depășirea este interzisă.
- Un conducător auto, de 35 de ani, a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice. Rezultatul testării cu aparatul alcooltest a relevat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- Un tânăr, de 22 de ani, conducând un motociclu, în municipiul Satu Mare, în jurul orelor 00:05, a manifestat un comportament agresiv în conducerea vehiculului, prin faptul că a accelerat în repetate rânduri motorul, acesta emițând sunete de intensitate ridicată, care au dus la perturbarea liniștii publice.
Sursa: IPJ Satu Mare