PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Transportatorii cer plafonarea prețurilor la benzină și motorină. Se anunță proteste

Federaţia Operatorilor Români de Transport a cerut Guvernului să plafoneze prețul la benzină și motorină după modelul statelor vecine.

„Aceasta este unica soluţie ce se poate aborda pe termen scurt pentru consumatorii persoane fizice şi juridice, până când toţi factorii instituţionali rezolvă dilema sau trilema economică ce a generat fenomenul de la pompe”, se arată într-un comunicat al Federației, citat de Agerpres.

Reprezentanţii Federației Transportatorilor încurajează, totodată, persoanele juridice „să susţină prin toate mijloacele legale protestele ce urmează să se desfăşoare la intrarea în staţiile de alimentare din întreaga ţară”.

„Ţări precum Ungaria şi Slovenia, în care politicienii nu invocau stocurile de ţiţei ce ar trebui să ne liniştească pe toţi, aşa cum se întâmpla în urmă cu trei luni în România, au plafonat preţurile carburanţilor pentru consumatorii interni, persoane fizice şi juridice’’, se mai arată în comunicat.

Sursa: Digi24