Sergiu Silaghi, primarul PNL al comunei Santău, va fi demis din funcție. El a pierdut procesul cu Înalta Curte de Casație și Justiție.
Mai exact, în perioada 27 iunie 2012 – 13 aprilie 2017, a deținut și a exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de persoanã fizicã autorizatã în cadrul Silaghi Sergiu Persoanã Fizicã Autorizatã, încãlcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003. El a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate, însă a atacata în instanţă raportul. După ani de zile de procese, instanţa a emis o hotărâre definitivă.
Urmează ca după ce sentinţa va fi transmisă Instituţiei Prefectului, prefectul Radu Roca să emită actul prin care primarul este este eliberat din funcţie.
Sentința judecătorilor:
„Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant Silaghi Sergiu privind suspendarea judecării cauzei până la soluționarea cauzei C-40/2021, aflată pe rolul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Respinge cererea formulată de recurentul-reclamant Silaghi Sergiu privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Admite excepția tardivității completării recursului, invocată de intimata Agenţia Naţională de Integritate. Respinge motivele de recurs formulate prin memoriul depus la data de 12 octombrie 2021, ca fiind tardiv formulate. Respinge recursul declarat de reclamantul Silaghi Sergiu împotriva sentinţei civile nr. 4039 din data de 10 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 iunie 2022″.