PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cinci tineri din Satu Mare au intrat la Medicină în Cluj cu note peste 9

Cinci tineri din Satu Mare au obținut medii de peste 9 la examenul de admitere la Facultatea de Medicină din cadrul UMF Cluj. Examenul de admitere la studiile de licență la Facultarea de Medicină din cadrul UMF Cluj a avut loc în 23 și 24 iulie și s-a desfășurat fără probleme pentru toți cei implicați, candidați și organizatori.
În total, la Facultatea de Medicină s-au înscris 1.432 de candidați (3.5 pe loc).
Examenul de admitere a constat într-o probă unică, scrisă, în limba română, în sistemul grilă, cu durata de 2 ore.
La programul de studiu Medicină, cea mai mare notă a fost 9,91.

Concurenții din Satu Mare au avut o prestație excelentă. Cinci tineri din Satu Mare au fost admisi la Facultatea de Medicina cu media de peste 9: Andreea Pap, Liceul Teoretic Negrești-Oaș, Lorena Pașca, Colegiul Național “Ioan Slavici”, Adrian Forțiu, Marc Tot și Diana Pop, Colegiul Național “Mihai Eminescu”.

„A fost un examen dificil pentru că, de la an la an, exigența crește, din dorința de a ne selecta cei mai buni candidați. Cu toate acestea, am avut tineri foarte bine pregătiți și mă bucur să constat că interesul pentru profesiile din domeniul sănătății rămâne ridicat”, a transmis prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu”