Descinderi DNA în județul Satu Mare. Pădurar reținut pentru dare de mită! Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore în cazul unui consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti şi a unui pădurar din județul Satu Mare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în contextul efectuării unui control la Ocolul Silvic Asociaţia „Salcâmul” Ciumeşti.
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Oradea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 iulie 2022, a inculpaţilor: MINCU. A. N., consilier superior în cadrul Gărzii Forestiere Ploieşti, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită, şi DINDELEGAN C. A. C., pădurar în cadrul Ocolului Silvic Asociaţia „Salcâmul” Ciumeşti, judeţul Satu Mare, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de dare de mită.
Potrivit procurorilor, în perioada martie – aprilie 2022, inculpatul Dindelegan, în calitatea menţionată mai sus, ar fi promis şi ar fi remis inculpatului Mincu foloase necuvenite constând în achitarea unor servicii de cazare la o unitate hotelieră, în valoare de 2.250 lei.
Foloasele respective ar fi fost primite de inculpatul Mincu, în contextul efectuării unui control la Ocolul Silvic Asociaţia „Salcâmul” Ciumeşti, în legătură cu îndeplinirea unui act (verificările impuse în cadrul controlului) care intra în îndatoririle sale de serviciu.
Activitatea de control a fost solicitată de o unitate de parchet cu ocazia instrumentării unei cauze penale. Inculpaţilor Mincu şi Dindelegan li s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
La data de 20 iulie 2022, cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi Tribunalului Satu Mare cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
DIICOT precizează că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.