PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Maşină atacată cu ouă în Satu Mare. Proprietarul: Vreau să ştiu motivul

O maşină a fost atacată cu ouă azi noapte în cartierul Micro 17 din Satu Mare. Maşina era parcată regulamentar, susţine proprietarul, şi azi dimineaţa când a vrut să pornească către locul de muncă a găsit-o vandalizată cu ouă. Proprietarul nu înţelege cu ce a greşit şi solicită cititorilor PortalSM care au informaţii despre acest fapt să anunţe redacţia pentru a afla motivul.

Mașina mea a fost parcată în Micro 17 pe bulevardul Independenţei după trecerea de pietoni vis a vis de strada Crișului. Eram parcată regulamentar aveam distanţă considerabilă atât în fața cât și în spatele meu, nu încurcam pe nimeni. Dimineața când am vrut să merg la serviciu mi-am găsit mașina împroşcată cu ouă.

Mi se pare inadmisibil și de prost gust în ziua de azi să îți parchezi mașina și să stai cu frica în sân că oare dimineața sau când cobori oare cum o găsești. Nesimtirea și frustrarea este la ea acasă iar bunul simţ și educația lipsesc cu desăvârșire, din păcate”, a afirmat sătmăreanca.

Aşadar, aşteptăm mesaje de la dvs dacă ştiţi motivul sau cunoaşteţi persoana sau persoanele care au făcut acest lucru.