PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

RECOMANDĂRI. Cum să alegem produse proaspete pe caniculă. Sfaturile specialiştilor

Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor recomandă populației să acorde o mare atenție produselor cumpărate, să fie atentă la modul în care acestea sunt ținute cât și la locul de unde sunt achiziționate.

Prin urmare, pe perioada de caniculă D.S.V.S.A. recomandă următoarele:

-Să evite să achiziționeze în această perioadă, produse ușor perisabile mai ales din piețe agroalimentare sau tarabe.

Să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spații înregistrate / autorizate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor, pentru că acestea le oferă garanția unor produse sigure, care au fost obținute în unități autorizate/înregistrate aflate sub supravegherea medicilor veterinari oficiali/inspectorilor oficiali și care sunt controlate sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor și sunt depozitate în condiții corespunzătoare de temperatură și vecinătate;

Să nu cumpere produse alimentare expuse la vânzare în locuri și condiții necorespunzătoare (pe stradă, din portbagajul mașinilor etc.) cu atât mai mult în cazul alimentelor ușor perisabile – carne, peste, ouă, lapte și produse lactate;

Să aleagă alimentele cu atenție, ținând cont de aspect ( miros, culoare, consistență, termen de valabilitate);

Să ia în considerare temperatura la care trebuie păstrate alimentele, ce necesită o păstrare la rece;

Să verifice prospețimea în momentul achiziționării – să nu cumpere alimentele cu miros neplăcut sau având culoarea, consistența modificată sau care prezintă fenomenul de mâzguire sau mucegai de suprafață;

Să nu cumpere produse care poartă indicațiile “păstrați la frigider”, “păstrați la rece” sau “păstrați în congelator” și care nu au fost depozitate în condiții de refrigerare sau congelare.

Cât mai repede posibil după cumpărare, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte și ouăle, la o temperatură de refrigerare de preferință între 0˚C+4˚C, separat în funcție de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -18˚C;

Să ambaleze separat alimentele care urmează a fi depozitate în frigider și să le mențină în decursul perioadei de valabilitate, la temperaturile indicate pe ambalaj, de către producător;

Să păstreze alimentele gătite în recipiente acoperite;

Produsele care au fost decongelate să nu se recongeleze, pentru a fi preparate sau consumate ulterior;

Să îndepărteze alimentele alterate, cu modificări din spațiile de depozitare, pentru că sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente;

Să spele bine fructele și legumele înainte de a le depozita în frigider, dar și înainte de a le consuma.

Exit mobile version