Şoferi drogaţi şi băuţi prinşi la volan. Polițiștii rutieri au acționat, și în acest sfârșit de săptămână, pe drumurile publice din județ, pentru prevenirea și combaterea consumului de alcool și substanțe psihoactive, dar și pentru prevenirea oricăror alte fapte generatoare de accidente rutiere.
Astfel, polițiștii au desfășurat activități și pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier pe raza județului, ocazie cu care au aplicat peste 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 113 000 de lei.
De asemenea, polițiștii au aplicat măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce în cazul a 11 conducători auto.
Exemple:
Depistați în trafic după ce au consumat substanțe psihoactive
La data de 8 iulie a.c., polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe DJ 194C, între localitățile Odoreu și Botiz, un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr, de 25 de ani, din Satu Mare.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la consumul de substanțe psihoactive, respectiv cocaină și metamfetamină.
•
La aceeași dată, polițiștii rutieri, au identificat, în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr, de 19 ani, din Satu Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu mijlocul tehnic certificat Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de canabis, metamfetamină și benzilpiperazină.
În ambele cauze, s-au deschis dosare de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către persoane care se află sub influența substanțelor psihoactive.
Cercetați penal pentru conducere sub influența alcoolului
La data de 09 iulie a.c., în jurul orei 01:10, polițiștii rutieri au identificat, în trafic, în municipiul Satu Mare, la volanul unui autoturism, un bărbat, aflat sub influența băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație alcoolică de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.
•
Tot la data de 09 iulie a.c., în jurul orei 12:06, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Tășnad, au oprit în trafic, pe DJ 108 P, pe raza localității Hurezu Mare, un conducător auto, de 59 ani, din Supur.
Ca urmare a testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.
•
La data 09 iulie a.c., orele 01:54, polițiștii din cadrul Secţiei Poliţie Rurală Gherţa Mică au identificat, în trafic, pe raza comunei Turț, un bărbat, de 30 de ani, din aceeași localitate, care se afla sub influenza băuturilor alcoolice.
Fiind testat cu aparatul alcooltest, acesta a indicat o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
•
La aceeași data, 9 iulie a.c., polițiștii rutieri negreșteni au oprit, în traffic, pe raza localității Orașu Nou Vii, un bărbat, de 47 de ani, din Orașu Nou, care se afla la volanul unui autoturism.
Testarea cu aparatul alcooltest, a relevant valoarea de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorilor auto le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În fiecare dintre cazuri s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cercetat pentru conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată
La data de 09 iulie a.c., polițiștii rutieri au identificat, în trafic, un bărbat, de 40 de ani, din Satu Mare, care se afla la volanul unui autoturism.
Ca urmare a verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are exercitarea dreptului de a conduce vehicule, suspendată.
Față de bărbat se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
Conducerea unui vehicul neînmatriculat, de către o persoană care nu posedă drept de a conduce vehicule
La data de 09 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Valea Vinului, au oprit, în trafic, pe raza localității Bârsău de Sus, un bărbat, de 31 de ani, care se afla la volanul unui autoturism.
În urma verrificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că autoturismul pe care îl conducea bărbatul este neînmatriculat.
Totodată, polițiștii au constatat faptul că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie.
Verificările în cauză continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Recomandări pentru conducătorii auto:
Circulaţi cu viteză adaptată permanent condiţiilor din trafic, în special când se circulă în coloană şi nu uitaţi de politeţea rutieră. De asemenea, pentru un plus de siguranţă, în mers, măriţi distanţa dintre vehicule.
Conduceţi prudent, fără bruscarea comenzilor autoturismului, asiguraţi-vă temeinic înainte de efectuarea fiecărei manevre şi evitaţi depăşirile care, în condiţii de vizibilitate redusă şi carosabil umed, se dovedesc extrem de periculoase.
Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanțelor cu efecte psihoactive!
Respectaţi regimul legal de viteză! Poliţiştii rutieri reamintesc că viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile meteo, de drum sau trafic, reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.
Conducătorii auto începători trebuie să evite, pe cât posibil, conducerea autovehiculului pe timp de noapte sau pe distanţe mari, dată fiind experienţa redusă şi riscul implicării în evenimente rutiere.
Sursa: IPJ Satu Mare