Arde groapa de gunoi a județului Satu Mare aflată în localitatea Doba. Fumul poate fi văzut de la peste zece kilometri distanță. Focul s-a extins și la pădurea din apropiere, iar flăcările se extind cu viteză.
La fața locului se află, în acest moment, pompierii, ce încearcă să stingă incendiul. Cauzele ce au dus la declanșarea focului sunt, deocamdată, necunoscute.
Au fost dislocate 3 autospeciale de stingere cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Satu Mare, respectiv, 2 autospeciale de stingere cu apa si spuma din cadrul Detasamentului de Pompieri Carei.
Incendiul este pe o suprafață de aproximativ 1000 de m², ard deșeuri menajere de pe amplasament.
De asemenea, au participat la interventie, SVSU Doba, SVSU Ardud cu o autospeciala de stingere cu apa si spuma, SVSU Lazuri, la fel cu o autospeciala de stingere
Autospecialele se alimentează atât de la rețeaua exterioară a amplasamentului, cât şi de la rețeaua de hidranți din comuna Terebeşti, respectiv localitatea Gelu.
O autospecială a pompierilor s-a defectat. Este vorba despre o autospecială fabricată în anii 70, cu capacitate de 9000 de litri de apă, de care se folosesc pompierii în situații precum intervenția de astăzi, unde este nevoie de cantitate mare de apă.
“Toate autospecialele au reviziile tehnice la zi. Având în vedere anul de fabricație al autospecialei în cauză, defecțiuni tehnice pot apărea în orice moment”, a transmis ISU.
Pentru degajarea densă de fum, în zona localităţilor Terebeşti-Gelu a fost transmis şi mesaj RO-ALERT cu măsuri de protecție în acest sens.
Știre în curs de actualizare…