PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Diana Șoșoacă la Satu Mare. Pune bazele partidului SOS

Senatorul Diana Şoşoacă se află în municipiul Satu Mare, unde se întâlneşte cu mai multe persoane pentru a pune bazele filialei Partidului S.O.S. România. Partidul ei are filiale în peste 25 de judeţe şi se va extinde şi la Satu Mare.

În acest moment discutăm cu foarte multe persoane din Satu Mare pentru a dezvolta o filială SOS România care de fapt este o mişcare, o mişcare de renaştere a României şi de trezire a conştiinţei naţionale. Însă, ca să poţi să ai acces în Parlament şi toate instituţiile statului, să poţi să profesionalizezi parlamentul, ai nevoie de o mişcare politică. Acest partid a fost solicitat de către români, în urma acestei pandemii”, a spus Diana Şoşoacă.

Ea spune că oamenii din Satu Mare se tem să îşi exprime opiniile, însă sunt foarte echilibraţi.

Oamenilor le este foarte frică să îşi exprime opiniile, sunt temători în a-şi expune punctul de vedere, nu mai au încredere în niciun partid politic, nici în UDMR, nici în PSD, nici în PNL, consideră că absolut toate sunt mână în mână. Nimeni nu se preocupă de soarta oamenilor, totul se rezumă la aranjamente politice, aranjamente financiare. Ce-mi place la oamenii din Satu Mare, ca şi cei din Bihor, sunt foarte aşezaţi, foarte echilibraţi, au răbdare să asculte, vorbesc foarte aranjat, sunt foarte deschişi, au o mare încredere în ce spun autorităţile, însă sunt dezamăgiţi că autorităţile i-au minţit”, a afirmat Şoşoaca.

Potrivit acesteia şi la Satu Mare există problema salariilor mici, a invesitiţiilor.

O mare problemă pentru Satu Mare, spune senatorul, este cea a parcărilor foarte scumpe.

Au fost obligaţi să se vaccineze pentru a-şi păstra locul de muncă, este una dintre problemele care mi s-au adus la cunoştinţă, că există o administraţie care nu este deschisă problemelor cu cetăţenii, dar nu au ce face. Am spus, cum nu aveţi ce face? Faceţi petiţii. Nu ne ascultă nimeni. Parlamentarii noştri nu sunt deschişi să ne asculte. Mai aveți o problemă cu parcările. Toată lumea se plânge că prețul este foarte mare la parcări, 4 lei pe oră în centru mi se pare scump raportat la nivelul slariilor din Satu Mare.Nu ne raportăm la Bucureşti”, a mai spus Şoşoacă.

Exit mobile version