Cod galben la Satu Mare. În perioada 17-19 august, vor fi fenomene de caniculă cu disconfort termic ridicat în partea de sud şi vest a României, inclusiv în judeţul Satu Mare.
“În regiunile vestice și sudice, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 34 și 38 de grade, cu valori mai ridicate vineri (19 august), spre 39…40 de grade în vest și sud-vest. Minimele nu vor coborî sub 18…21 de grade”, conform Administrației Naționale de Meteorologie.