PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

‘’Cupa Partium’’ – Turneu internațional de fotbal pentru copii la Satu Mare

În cadrul celei de-a 21-a ediții a Zilelor Culturale Partium, va avea loc primul turneu de fotbal pentru copii „Cupa Partium” organizat în perioada 19-21 august, la care vor participa 12 echipe. La turneul internațional de două zile vor participa aproape două sute de jucători născuți în 2011 sosiți din patru țări diferite.

Găzduim echipele de juniori ale unor cluburi de fotbal ca Ferencvárosi TC, Újpest TE, DAC și CFR Cluj-Napoca, toate dintre ele foarte populare la Satu Mare. Standardul turneului este ridicat și de faptul că, la eveniment, vor participa academii de fotbal renumite în Ungaria și Bazinul Carpatic: Academia Illés (Szombathely, Ungaria), Király SE (Szombathely, Ungaria), Academia de Fotbal Bene Ferenc (Kaposvár, Ungaria), SEPSI OSK (Sfântu Gheorghe, România), FC Miercurea Ciuc, FC Košice (Slovacia), MAE Munkács (Ucraina) și, bineînțeles, Academia de Fotbal Partium în calitate de organizator.

„Suntem foarte încântați că, pentru prima ediție a Cupei Partium am reușit să aducem împreună o gardă atât de puternică. Dorim să creăm o tradiție în acest sens și să ridicăm standardul an de an. Așteptăm cu mare drag echipele invitate, vom avea șansa de a le prezenta, în cadrul Zilelor Maghiare Partium, orașul Satu Mare precum și ospitalitatea locuitorilor de aici. Cu echipele noastre care în curs de formare, suntem încă la început de drum, dar așteptăm cu mare emoție turneul, suntem bucuroși să ne putem compara forțele cu cele mai bune echipe de vârsta noastră. Toți cei interesați sunt bineveniți la turneul de două zile”, a declarat Purguly Árpád, directorul Academiei de Fotbal Partium

Echipele vor sosi la Satu Mare pe data de 19 august, iar a doua zi, 20 august, de la ora 9.00, vor începe partidele pe stadionul Olimpia Daniel Prodan. Competiția va dura până duminică după-amiază.

Programul integral al evenimentului se găsește pe pagina Facebook a Academiei de Fotbal Partium.

Exit mobile version