Autospeciale Ford Ranger pentru poliţiştii de pe frontiera cu Ucraina. Primele șase autospeciale de patrulare 4×4 pentru teren dificil, achiziționate din fonduri europene nerambursabile, prin Fondul de Securitate Internă, au intrat în dotarea Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației.
Autovehiculele noi, dotate la standarde de ultimă generație, sunt destinate efectuării misiunilor specifice de patrulare în condiţii off-road, fiind menite să asigure o capacitate sporită de progresiune în teren greu accesibil, având ca scop creşterea eficienţei misiunilor executate şi a calităţii supravegherii frontierei terestre.
Din cele 6 autospeciale, 3 urmează să ajungă la granița Maramureșului cu Ucraina la Sectoarele Poliției de Frontieră Valea Vișeului, Vișeu de Sus și Poienile de sub Munte, 2 la frontiera din județul Suceava la Sectoarele Poliției de Frontieră Brodina și Izvoarele Sucevei și una la Sectorul Poliției de Frontieră Negrești Oaș de pe raza judeșului Satu Mare.
Autovehiculul de bază Ford Ranger Double Cab Raptor este dotat cu un sistem de transmisie 4×4 pentru condiții off-road, având întreaga suspensie reproiectată (amortizoare cu capacități crescute de preluare), troliu montat în partea frontală acţionat electric și proiectoare led cu intensitate de 5000 lumeni pentru supravegherea zonelor de frontieră.
Autospecialele sunt destinate spre a fi folosite de către structurile operative în zone cu teren neamenajat, greu accesibil sau chiar zone inundate, având o multitudine de caracteristici tehnice de înaltă performanță. Printre acestea este admisia de aer a motorului supraînălțată (de tip “snorkel”) care îi oferă capacitatea de a traversa zone inundate cu o adâncime de 80 cm.
Specificații tehnice: motor: turbo-diesel, cilindree 1996 cm3, 156 KW, cu tracţiune 4×4, cutie viteze automată cu 10 trepte, integrală decuplabilă cu sistem electronic de control al tracţiunii, suspensie adaptată pentru deplasarea în zone neamenajate/greu accesibile.
Eficienţa sporită a măsurilor de securizare a frontierei este posibilă şi printr-un substanţial suport logistic, în continuă dezvoltare şi modernizare, atât cu fonduri comunitare, cât şi cu cele disponibile de la bugetul de stat.
Una dintre condițiile de care depinde eficiența misiunilor poliţiei de frontieră este asigurarea dotărilor tehnice adaptate realităților din teren și dinamicii fenomenului infracțional transfrontalier. Autospecialele de supraveghere și-au dovedit utilitatea în repetate rânduri, iar continuarea achizițiilor pe această linie rămâne un obiectiv prioritar al Poliției de Frontieră Române.