PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cristina Ilieș este noul viceprimar al municipiului Satu Mare

Municipiul Satu Mare are un nou viceprimar. Acesta a fost ales astăzi, miercuri, 7 septembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local.

Noul viceprimar al municipiului Satu Mare este Cristina Ilieș, de la PSD. Social-democrata a fost singura propunere, fiind aleasă de consilierii municipali cu 16 voturi ”pentru”. Ea îl înlocuiește astfel pe fostul viceprimar liberal Gheorghe Stan.

Reamintim că viceprimarul liberal Gheorghe Stan și-a depus demisia din funcție, după ce PNL Satu Mare a anunțat că iese de la guvernarea locală. De menționat că cel de-al doilea viceprimar al municipiului, Adelin Ghiarfaș, a rămas în funcție, iar acest lucru i-a adus excluderea din PNL.

Cine este Cristina Ilies?

Noul viceprimar al municipiului Satu Mare, Cristina Ilies, este și președintele organizației de Tineret a PSD Satu Mare. Ea este în politică de opt ani, fiind și foarte activă în cadrul partidului, așa după cum susține președintele PSD Satu Mare, Mircea Govor.

“Este o fată muncitoare, cu experiență politică. Este președinte la TSD pe municipiu, deci ne putem baza pe ea. Cristina este o fată foarte bine pregătită și are experiență multă în politică. Eu am promovat-o în urmă cu opt ani și de atunci este un om de bază”, a declarat Mircea Govor.

Exit mobile version