PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident grav în județ! Impact violent, persoană încarcerată. Elicopterul SMURD la fața locului

ACTUALIZARE. În urma accidentului o persoană a murit, iar alta este în comă, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Satu Mare.

Ce spun pompierii:

Astăzi, la ora 15:06, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să întervină la un accident rutier între două autoturisme, între localitățile Apa și Iojib.

La fața locului s-au deplasat 14 cadre militare cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă, o ambulanță de Terapie Intensivă Mobilă cu medic, o ambulanță SMURD B2 din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și elicopterul SMURD Jibou.

În urma coliziunii dintre cele două autoturisme au rezultat trei victime din care două încarcerate.

S-a acționat pentru extragerea victimelor încarcerate, la una dintre acestea s-au întreprins manevrele de resuscitare, ulterior s-a declarat decesul acesteia. Cealaltă victimă, in comă indusă, va fi transportată la Unitatea de Primire Urgențe Baia Mare cu elicopterul SMURD Jibou.

A treia victima nu necesită transportul la Spital.

Știrea inițială:

Un accident grav de circulație s-a produs, în această după-masă, marți, 27 septembrie, în județul Satu Mare. O autoutilitară și un autoturism s-au ciocnit violent și au părăsit partea carosabilă. În urma evenimentului rutier o persoană a rămas încarcerată.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 1C Baia Mare – Satu Mare, între localitățile Apa și Iojib, județul Satu Mare, a avut loc o coliziune între un autoturism și o autoutilitară de transport marfă. În urma accidentului, două persoane au suferit leziuni, una dintre ele fiind încarcerată, inconștientă. Traficul rutier se desfășoară alternativ, pe un sens. Se estimează reluarea normală a circulației în 30 – 45 de minute.

La fața locului au ajuns echipaje de descarcerare, o ambulanță SMURD și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), dar și un elicopter SMURD.

Vom reveni cu detalii.

Exit mobile version